Revelion londonez...

Părea a fi o altfel de zi…Iar speranța aceluiași sunet de dimineață sfâșia acum carnea fragedă a mâinii care ajuta de fiecare dată din păcate…și ultima frază pe care spera să o audă era doar “regret că am stat 2 ani jumate’ cu o curvă”… Mirosea a carne arsă …și nu știa de ce… Secundele care rămăseseră din anul ce o făcea copilă se scurgeau cu o viteză de neatins… Nu voia să parcurgă calea strâmtă către casele de colonie gri și singuratice…voia doar să simtă că cineva e acolo doar pentru ea…să insiste…să-i demonstreze…să îi arate că e totul…până la “jurnalul…”… dureros nu?...promitea însă că totul va recurge la normal…jurnalul va arde…amintirile vor dispărea…prostia din capul ei dispărea…și mila pe care o avea pentru fiecare om pe ca-l credeam altfel n-avea să o mai rănească încă o dată… Și doare că ar fi făcut orice pentru fata cu care cândva avusese conflicte…ar fi avut grijă de ea pentru că știa ce înseamnă să tânjești simplu doar la mâncarea caldă …și la o îmbrățișare sinceră…poate mai mult ca oricine…credeam din nou că omul e adevărul în interior…că alcoolul rupe masca groasă a omului…și da…o rupsese…însă diferit de părerea ei…Vedea cu ochii ei de un albastru spălăcit de durerea pe care încerca să o astupe cu fiecare înghițitură de aer…cum cel care îi spusese că o iubește..atingea buzele trădătoare a fetei pe care ar fi ajutat-o de acum înainte chiar cu prețul pierderii importantelor lucruri din viața ei… și totul era o negație…și o prietenie continuată în spatele ușii verzi de lemn…pe degeaba…câteva minute mai târziu…recunoștea un sunet…filmul consacrat își rostea clinchetul ciudat…și-ar fi vrut să moară la fel ca personajul principal…pe un pat…cu un om ce o iubește…sau un om ce îl iubea…ambii la câțiva centimetrii distanță…. Intuiția însă a rănit-o…încă o dată…și s-a ridicat…iar silueta celor doi se-negriseră în fața imaginilor sacadate ale filmului de lung metraj… Și unica șansă să scape de tot era să plece…de tot…departe de toți…departe de filme…de iubiri și oameni ce nu merită nimic… și nu regreta dezlănțuirea fiarei ce se ascundea în ea de ani de zile…voia mai mult sânge să iasă din omul ce-l ura…să nu-l salveze nimeni…să-l omoare și să-l spele doar ploaia…de tot…din mintea ei…din viață…și din amintirile pe care i le poseda… Pe strada îngustă acum se lumina…însă artificii nu erau…el nu era…ea nu voia să fie…avea pe mâini doar sângele celul pe care ar fi vrut să-l omoare… iar noul an avea să fie altul odată cu sângele cald de pe mâna ce se scurgea în canal…odată cu apa…un 20…și-un 10 împreună într-un început cu totul altfel… se uita în oglindă cu ultimele puteri…la ochii ce-i ieșeau din orbite de ură…verzi…și seci…obosiți de jeg…de minciună…și de ură… însă singulul lucru ce și-l amintea…erau cuvintele rostite puțin adaptate de la amintirea strângerii de gât… Fiara…s-a întors…. 1.ianuarie.2010