Peregrin, spre nemurire
Copil,cu mintea lui isteață, Prin viața grea atunci s-a dus Doar înainte, a ieșit din ceață Spre răsărit ori spre apus. Adolescent, cu mii idei în minte, Tot nestatornic, s-a împrăștiat prin
Uciși de roade
Căldura fierbe-n aer, E jar printre ființe- Un cârd de neputințe, Arsuri mustind de vaier. Copaci, furtuni cu multe brațe Ce se reped abrupte Sub un abuz de fructe, Se rup ca niște
Între zidurile gri
Construcție goală, fără noi nimic nu gravitează, Vorbiți de ce vă pică-n oală De soții ce oftează. Plictis, pereții reci, atât, Rămâne o tristețe, Ochi lăcrimoși, de dog bătut, Înseamnă
Nopți
Întinsul întuneric, cu pașii săi molateci Pășește-n nesfârșitul cuprins cotidian, Minuni ascunse nouă, cu ochii lor noptateci Sunt ațipiri de farmec ori luciu de mărgean. Spasmodici tresăriri,
Unei țigănci cu suflet bun
Ador ochii tăi maro, frumoși Și fața ta ca tuciul, Când mă ascund de cei răutăcioși, În tine mi-i refugiul.
Confruntare
Cătând tot înainte, prin lumi întunecate, Veghem la existența pământului de mâine, Știm să-nfruntăm egal, priviri înourate, Ori prietenești, ori gudurări de câine. Stau babe fără dinți și sens
A mai tăcut...
A mai tăcut o chitară și-o voce răgușită Bătrâne amândouă ca secolul trecut, Un secol lung în care lumea a fost uimită De voce și chitară cu tot ce au făcut. Te-ai dus și tu bătrâne cu pielea
Cuțitul plăcutului supliciu
Cuțitul Ce-ndeplini supliciul De-a sparge fin caliciul Inimii, Legăturii cu chtonianul, Relației cu cotidianul Unei zile reci de brumărel Cu peisaje fixe și surii, O zi potrivită pentru a
Prizonier
Plecat, cu mintea ratacită, Întârziat prin camere străine, Când m-am trezit singur cu mine Găsit-am poarta ulucită. Nici timpul nu îmi este sub control Căci ceasul de alături este fals, Chiar
