Jim Morrison

Un ospăt de prieteni Iată-ne cu paharele în mâini,ocrotindu-le ca mici refugii de cristal Cu zâmbetul mascat pe figură,surprinsi de linistea răsărită din neant Si ceva din noi ne facem să ne

Apleacă-te peste dejunul nostru bogat Si stropeste belsugul cu stropi de vin sângeriu Zâmbeste sătul,transpirat de căldura insuportabilă Lumina te orbeste si bucatele invocă zeita

Aud un fosnet,o revenire din alte tărâmuri Si totul se termină cu o soaptă Din păcate ce se credeau uitate Se rotesc fluturii acestia Cu aripi rosii de ispite mărunte si neîntelese În jurul

Mintea-mi ascunde culori pe care vreau să le cunosc Ochii-mi privesc lacomi spre noi linii ce desenează acelasi orizont Calm,deschis,mitic si depărtat Amintit în poeme cu morti si cu

Acum o sută de ani aveam umeri tineri cu aripi înauntru Atunci aveam ochii închisi înafară si deschisi înspre mine Aveam părul mai nervos ca un foc Si brate de trident ce trimiteau fulgere în

Iată-ne ajunsi aici unde gândurile cad ca pielea arsă Unde iluziile se nasc din aburi misteriosi ridicati de pe morminte adormite Si ne înconjoară ochii Este tărâmul faraonului placid,tăcut si

Prieten de foc ai plecat pe tărâmul ploii vesnice Iar aici oamenii au dansat batjocoritori in jurul unui foc cu numele tău Am auzit un strigăt venit dintr-o stea Si am plâns botezând noaptea în

Ascunzi privirii mele minunile promise Si stai cuprinsă de mrejele singurătătii neîntelese De ce tii ochii închisi ? Să nu mă vezi ? Să nu te văd ? Am nevoie de ochii tăi să te explorez Să

Femeia din vis Vreau o femeie cu ochii de cer Cu luciri de raze din stele ce pier Si buze de rouă sau apă virgină Moi ca o umbră ce moare-n lumină Vreau o femeie cu brate de vânt Dulce ca

Cineva spunea:Death makes angels of us all and gives us wings where we had shoulders smooth as raven claws...Si cuvintele lui nu au zburat Ci au căzut grele materializate în granit acoperit de praf

Cineva spunea:Death makes angels of us all and gives us wings where we had shoulders smooth as raven claws...Si cuvintele lui nu au zburat Ci au căzut grele materializate în granit acoperit de

Trăim într-o lume cu fluturi pe aripile unor păsări moarte Pene desprinse din carnea aripilor ce se întindeau în vânt,înainte Astept o reînviere a acestui moment paralizat Descompunere în

Mă gândesc la povesti nespuse De frica unor mituri ce s-au năruit de mult Atât de mărete,atât de înalte Încât la prăbusirea lor,oamenii le-au închis în morminte de stâncă Ca să nu mai moară

Apleacă-te peste dejunul nostru bogat Si stropeste belsugul cu stropi de vin sângeriu Zâmbeste sătul,transpirat de căldura insuportabilă Lumina te orbeste si bucatele invocă zeita

Nepotrivire O undă tresaltă pe apă si moare în mal O alta apare si-si stinge surâsul de-opal Si peste ele ceru-si priveste fata senină Îi închid.Ochii-mi lăcrimează de-atâta lumină Mai rupe

O săgeată proaspătă ascunde zorii după soare Iar parada poate să înceapă Cu dansuri negre si magii obscure Aruncăm spiritele în haosul reveriei inconstiente Vino aici,te iubesc... Ai muri pentru

Ce păcat nemuritor de nepermis Am prin în fălcile mele înclestate Încât cineva m-a izgonit din grădina împrejmuită cu meri Iar pe tine te-a pedepsit cu singurătatea într-o lume perfectă dar

Unde pleci Înainte ca locurile unde te-am sărutat să se fi răcit ? Cum poti să pleci luând cu tine visul meu din jurul tău Lăsându-mă gol si neputincios să mai creez ceva De ce pleci tu

Într-o zi cu ploaie,un înger cenusiu de ploaie A căzut pe fereastra mea deschisă Ca un strop mare de ploaie L-am privit cu teamă să nu-l trezesc Să nu-l omor,să nu îi împrăstiu aroma lui de

Mii de strigăte si priviri ce se duc în sus Oamenii miscându-se gentil crează singurătatea absolută Un nor aproape se opreste din căderea lui orizontală O lacrimă se agată de el În raze reci de

În mână tin sapte nopti Câte una pentru fiecare zi din viata mea În ochi am sapte sori Câte unul pentru fiecare eu În gând am sapte poezii Una pentru fiecare viată Si sase morti pentru fiecare

Mirific Noaptea rece-a înghetat clepsidra moartă Din cer,o ploaie de stele mă loveste-alene Nu mai pot intra pe-a noptii mare poartă Si nisipul rosu îmi curge-ncet prin vene Din timpuri

Ramuri de stejari ? Prea impersonal. Ochi de femeie ? Dar unde e originalitatea ? Eu ??? Asa mai vin de-acasa... Mândria existentei ce nu a rapit nici o secunda Somn usor!