Poezie
O soapta
2 min lectură·
Mediu
Aud un fosnet,o revenire din alte tărâmuri
Si totul se termină cu o soaptă
Din păcate ce se credeau uitate
Se rotesc fluturii acestia
Cu aripi rosii de ispite mărunte si neîntelese
În jurul camerei si în jurul aerului
Ei mă duc prin poartă
Si cum mi-as putea recunoaste păcatele întru iertare ?
Când carnea îmi vorbeste limba întelepciunii reînviate
În invocatia unui strigăt mut
De lepădare a unui vestmânt prea mic
Ce strânge dansul pielii si îl curmă
Acum liber si nevăzut mă voi arunca tot în căderile repezi
Cascade cu stropi mari de lumină
Cu ape de gheată topită la soare
Acum strâng tot curajul ca să îl cântăresc cu nebunia
Iar eu mă voi cădea în volburi de spume
Această prăpastie si-a născut o cascadă
Ce duce în vis de moarte
Fără fluturi rosii
Fără zboruri mărete pe aripi de aer
Acest tărâm ne oferă nebuloasa definitie a linstii
Ce cade precum plumbul ca să rămână nemiscată
Într-un zbor greu de aer învins
Mă duc acum în promisele stări
Sau mă lupt să deschid un ochi
Ochiul de urias de pe spatele meu sărac de aripi
Să văd toate acele umbre care se volatilizau
Si serpii care plouau
Si fluturii care nu erau deloc fluturi
Si toate acele secunde moarte
Care dispăreau nevăzute
Când îmi întorceam brusc privirea
Mă întorc în acum
Să las regatele pierzaniei
Si drumul mult prea scurt
Si stau în starea mea cu o soaptă în pumnul strâns
Am prins-o si de data asta !
003386
0