Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Viață de lux

4 min lectură·
Mediu
Viață de lux În fața unei biserici, pe bancă, o femeie uscățivă cu o fetiță. Fetița cere de pomană. Mestecă gumă. Femeia se gândește că o fetiță care mestecă gumă are destui bani pentru hrană și mâncare. Apoi este mâhnită că nici femeia, nici fetița, nu intră în biserică. Intră ea în biserică și cumpără o carte de povești pentru copii. O întreabă pe fetiță: Știi să citești? Femeia îi strigă de pe bancă: Spune că da! Fetița dă din cap. Ea îi întinde cartea de povești. Se gândește că unii cerșetori sunt atât de bogați, încât în loc de hrană, haine, cărți, în loc să își repare casa, sau să facă economii pentru repararea ei, pentru sănătate, sau pentru mai târziu, cumpără copiilor lor, care poate nici nu știu să citească, gumă de mestecat. În fața bisericii, un om în puterea vârstei. Cere de pomană. Femeia i-a dat. De la zi la zi, în loc să intre în biserică, omul s-a îndepărtat de ușa ei. Acum o așteaptă în stația de tramvai. De la zi la zi, cerșetorul este tot mai gras. Are trei rânduri de guși. Femeia observă că omul stă de vorbă cu mai mulți oameni cărora li se plânge, și care îi dau de pomană. Femeii i se face sila de obezitatea cerșetorului.Inventează o poveste și îl duce pe om cu vorba de câteva ori. Cerșetorul nu îi mai iese în cale. Bănuiala că nu din nevoie, ci din lăcomie îi cere, i se întărește. Un om la necaz ar fi așteptat-o în continuare. Se gândește că mulți, la greu, încep să ceară pe lângă biserici. Când viața lor se ușurează, ei se îndepărteaza de biserică, uitând și biserica, și binefăcătorii. În fața bisericii, un bătrân care abia se ține pe picioare. Femeia îi dă de pomană regulat câte o pâine. Bătrânul i se plânge că, plătind toate datoriile la întreținere, nu îi rămân bani pentru hrană. Cu câteva zile în urmă, femeia îi dă două pâini. Se întoarce pentru a-i mai da și o pungă de pufuleți. Atunci observă cu mirare cum bătrânul scoate din plasă o lesă aurie pentru câini. Câteva zile mai târziu, bătrânul este tot în fața bisericii. Cere de pomană de pe un scăunel pliant. Femeia se gândește ce bogați ajung, după un timp, cerșetorii, dacă își permit și lesă pentru câini, și scaun pliant. Femeia ar vrea să întâlnească în sfârșit, un cerșetor adevărat. Nu a întâlnit. Nu s-a priceput să îl recunoască. Altceva s-a întâmplat. Pe un stâlp, în fața ferestrei casei ei, de la stradă, cineva a lipit, pe un petic de hârtie, scris cu roșu, un anunț: “Persoană fără venituri, caut loc de muncă. Telefon mobil: 0042- 884414”. Femeia a citit anunțul cu milă. Apoi s-a gândit că o persoană fără venituri are destui bani să plătească pentru numărul unui telefon mobil, cartela, sau abonamentul. I s-a părut ciudat. Apoi s-a gândit ce ar putea ea să ofere unui om: un loc de munca? Nu. Cel mult, ceva de muncă.Plătit cu o pâine. Sau cu o supă caldă. Și cu încă o pâine sau două, în bani. Femeia și-a dat seama ce mari sunt prețurile cerșetorilor și somerilor în ziua de azi. Aceștia nu cerșesc, și nu muncesc, pentru hrană, haine, întreținerea casei lor, sănătatea lor, ci pentru gumă de mestecat, trei rânduri de guși, lesă pentru câine sau scaun pliant, sau abonament pentru telefonul mobil. Viața unui sărac a ajuns de lux, și-a spus femeia. Eu încă mai caut, își spuse, un om a cărui viață este simpla. S-ar putea, deja, să nu mai existe. Ce nefericită și complicată a ajuns lumea, și-a spus femeia, și s-a clătinat sub haloperidolul care îi tempera asaltul semnelor spre nervii ei, către patul ei, trăgându-și cu greu șoldul protezat.
053.695
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
630
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Viață de lux.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/proza/190276/viata-de-lux

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mariana-fulgerMFmariana fulger
You raise me up so I can stand on mountain. Ești plin de istorioare. Astăzi am stat o vreme în liniște totală - vorba vine, pentru că auzeam cum îmi alunecau straturile de aer pe lângă ureche. E stranie această senzație amestecată cu toate aromele prezente sau trecute care-ți invadează spațiul. În acest cadru mă gândeam de unde o fi adunat omul atâta învățătură și o fi scris-o sub formă de cuvânt sfânt, deși putea fi scrisă normal. Apoi, m-am gândit că omul a gândit și a scris încă de când s-a inventat scrisul, deci, nimic anormal. Iar faptul că învățăturile au un aer aproape sfânt e de asemenea firesc, pentru că marea majoritate a oamenilor nu prea era cu mintea la trăirile sufletești. Nici acum. Între puritatea sufletească și Dumnezeu a văzut omul credincios întotdeauna o legătură care ar putea să dureze și să-l ajute să treacă peste toate genunile. O seară fericită.
0
@pandele-maricicaPMPandele Maricica
Si eu caut pe cineva care sa aiba nevoie de ajutor. Totusi, partea cu telefonul mobil, femeia nu s-a gandit ca telefonul poate fi al vecinului, iar saracul cauta de munca, ceea ce mi se pare laudabil. Stiti ce scrie in Biblie: ca in loc sa-i dai omului un peste, mai bine il inveti sa pescuiasca.
Parerea mea, doar copii, persoanele cu handicap sau grav bolnave si batranii ar trebui sa cerseasca si nu bani. Pentru ca, pana la urma, e mai important sa ti se dea ceva de mancare sau o haina sa o porti. Ceilalti, oricat de traumatizati ar fi, ar trebui sa incerce sa gaseasca o alta solutie. Am observat din experienta ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, se implineste.

O seara buna!
Mari
0
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
Florian
nu este rea deloc observația!
Pusă bine în text
eu mă gândeam să-mi pun pe mine ceva \"armani\" să-mi scot \"ferrari-ul\" să-l parchez în fața bisericii de-a curmezișul și să întind mâna cerând de mămăligă pentru că nu am cu ce mânca icrele negre!
Să-mi las numărul de la videomobil pe stâlp: caut post de senator sau deputat, sunt calificat, n-am mai muncit în viața mea!

cu stimă și admirație(fără vin că-i cald de mori!)
sau dacă vrei! VDG
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Mariana, Mari, Valeriu:
Cum sa va multumesc pentru bunatatea voastra, si atentia pe care mi-a acordati cu atata darnicie? Cum sa va multumesc pentru vizita, lectura, sugestii, si ganduri? Fie sa va calauzeasca prin viata cei ma buni ingeri; fie sa va bucure cu taine insusi Cel mai presus de Fiinta; fie sa va bucurati o vesnicie de Lumina cea fara de asemuire; fie sa o impartiti fara parcimonie, la cei de o seama, sau mai presus, de bunatatea voastra!
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
\"Usa mea la tot cel ce venea se deschidea\". (Iov)
0