Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pentru aproapele meu Iuda

1 min lectură·
Mediu
Pentru aproapele meu Iuda
Pentru aproapele meu Iuda, care sunt,
Te rog întâia dată pe pământ –
Lui, iartă-i toată lepădarea grea,
Infernului, dă-i mila Ta!
Ce ar mai fi pe Lumea bună, de iertat,
Fără de mine, Iuda, cel bogat?
Și dacă eu nici nu aș exista,
Infernului, dă-i mila Ta!
Pentru aproapele meu Iuda, pentru care
Nu s-a aprins pe lume, lumânare –
Lui, celui care-n veci se va mustra,
Infernului, dă-i mila Ta!
Pentru aproapele meu Iuda, care sunt,
Te rog întâia dată pe pământ –
Lui, iartă-i toată neputința sa,
Infernului, dă-i mila Ta!
Pentru aproapele meu Iuda, milă, Sfinți!
Noi avem TOT – el, treizeci de arginți -
Și pe Iisus îl vindem tot așa,
Infernului, dă-i mila Ta!
013.160
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
124
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Pentru aproapele meu Iuda.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1799290/pentru-aproapele-meu-iuda

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@silviu-dachinSDsilviu dachin
place scrisul tau, frumoasa si de actualitate ideea! Sa speram ca inca suntem Petru pana se trezeste nenorocitul binecuvantat cocos (teologic insa, Iuda care se va mustra in veci, nu exista)
0