Se reped gândurile în costume albe

Se reped gândurile în costume albe

O clipă uitată în colțul minții; mă întreabă:

Unde este iluzia nopților și clepsidra morții?

Când am luat viață din viața ta?

Când privești cerul; mă vezi?

Ah ! Câtă culoare nedeslușită îmi arată soarele!

Raze infinite mă stăpânesc prin privirea ta

iar moartea are plină cupa plăcerilor nedezlegate.

Stelele nu aruncă praf în ochii morții

dar tot caut o soră geamănă care să-mi adoarmă

în aura lacrimilor de curcubeie când îți împletesc

firul ce curăță altoiul răbdării în douăsprezece cuvinte.

O! câtă pânză de păianjen rămâne țesută pe clipele grădinilor ce se trezesc în ochiuri de rouă prin inima timpului.

Vezi tu ! Se reped gândurile în costume albe la fereastră

precum cedrii Libanului.

Din palma vieții se varsă amintiri pe vitraliile strânse în priviri.