Poezie

Contopire

2 min lectură·2 octombrie 2016

Mediu

Contopire

Saltul spre cunoașterea originii mă face să caut

și caut în toate cotloanele pământului

și caut în inima lui până nu găsesc decât lutul

pe masă,

pus pe masă lângă rădăcinile mele cărora le-au dat ramuri.

Saltul spre cunoașterea originii mele, mă face să caut

și caut în inima cerului, în stele și luni, în mici galaxii

ascunse-n alte Căi Lactei.

Caut până când găsesc un gram de lumină.

Aceea, eram eu.

Eram eu, departe de inimile orizonturilor

pe care le-am trecut cu talpa arzând de dorul meu.

Mă strig și îmi răspunde vântul stelar – sunt aici,

sunt aici, port lutul în coastă și aștept întregul.

***

Ca să mă simt, mă ridic în podul palmelor,

apoi în vârful picioarelor

și vorbesc cu aura inimii dedinainte de facerea mea,

ca să mă cunosc mai bine, că; adesea mă întrebam: CINE SUNT?

Uneori îmi răspundeam zicând: Sunt oare o întâmplare

sau sunt o, o,o...

Mă rătăcesc puțin în mine și întreb: Unde eram înainte

să mă găsesc aici?

Mă aud cum răspund și zic: Ai fost aici dintotdeauna

- ești parte dintr-un întreg.

Cobor pe treapta minții și mă întreb?

Sunt la vremea cunoașterii,

de ce mă caut eu pe mine, de ce, de ce?

***

Mă decid de trei ori să privesc mai adânc în mine;

eram și sunt și voi fi, contopire!

001.136

Jerlăianu Manuela Cerasela. “Contopire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jerlaianu-manuela-cerasela/poezie/14097175/contopire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.