Poezie
Românul frate cu codrul.
1 min lectură·
Mediu
Și s-a mai pornit o ploaie ca la începutul lumii,
cu puținele noastre posibilități
am ținut de corturile militărești aproape,
cu dinții să nu se rostogolească la vale.
Cu ochii mariții de uimire ,
cu gurile cascate
începusem să înțelegem
cum este să fi stăpân
și să te afli deasupra lumii,
în munți lăsând în urmă satul
care zăcea acum
în beznă parcă fără nici un semn de viață.
Am zâmbit și am plecat mai departe spre cabană
unde peisajul îmbia dureros de frumos,
românul este și a fost întodeauna frate cu codrul,
echivalentul caselor de la poalele retezatului zăceau dormind ca în transă,
Doar la margine de drum cu câmpii mai scăuna căte un câine ușurat din leslă.
Norii începuseră dealtfel să se destrame,
drumeția avea să continuie, soarele zîmbea iar cu vrio două ore înainte de asfințit;
-sfârșit-
013.214
0