O rază de soare, un strop de nemurire
O boabă de rouă dăruită ție,
O dulce beatitudine de visuri;
Un paradis printre atâtea mii de paradisuri?
E poate soarele ce arde sufletele noastre,
Sau
Pe ulicioara pietruită,
Între meri-i o casă.
De-am fost tristă sau fericită
E-al meu cămin – e acasă.
Mi-e dor să stau ore întregi
În fața geamului,
Și noaptea lină să-mi aducă
Mirosul
S-au dus zilele senine
De căldură și de soare,
Astăzi zilele sunt pline,
Și de ger, și de ninsoare,
Crivățul plecat în lume,
Viscolește tot mereu,
S-a pornit să tot adune
Flori de gheață-n
Te-aștept iubite să mă strângi în brațe,
Dar ochii în lacrimi numai au speranțe,
Te-ai depărtat de mine, departe ca în cer
Și-indiferența ta m-aruncă în Infern.
Trimite răsăritul o rază de
În natura înghețată cântecul răsună iară
Invocând iarăși și iarăși draga noastră primăvară,
Dar afară e doar lapte – ne pică din cer pomadă
Și la ceasul după-amiezii vrăbiuțele țin
Ce aștept în astă noapte,
Ce se lasă peste casă?
Aștept tainicele șoapte,
Sau iubitul să meu să iasă?
Aștept sufletul să-mi zboare
Peste dealuri, peste munți,
Peste mări, peste oceane
Să
Se adună lupii, doar morții veghează
Sub făclii de stele – luna – meditează
Lumina ,azi o plânge chiar și cerul,
Căci umbra ta amplifică misterul.
Și lacul cel cuminte mă iubise!
Dar azi atât
Plouă iarna peste mine,
Peste tine, peste noi,
A despodobit copacii
Iar sunt negri, iar sunt goi,
Totul zace-n aromire,
Nu sunt urme, nu-i un pas
Iar din focul de iubire,
Nici cenușa n-a rămas
Am să vin iubite dragă în al nost peisaj bucolic,
Deși mintea-mi interzice, sufletu-i e antagonic,
Prea mult te iubesc iubite, nu mai am de gând s-aștept
La cel gând nebun de dor, inima-mi
De ce sunt tristă,
Doar când soarele apune ?
Când toate păsărelele pe limba lor
Încep melodioasele chemări
Spre desăvârșire.
Toată natura, creația cea mai desăvârșită,
E înflorită. Dar eu –
…Și afară bate vântul, crengile plângând se frâng
Crivățul urlă sinistru, păsărelele tot plâng,
Numai tu, zăpadă pură, ai întârziat să vii,
Și în orice noapte-ngheață, stelele-s de sticlă,
Mă arde pe suflet
O flacără stinsă –
De ploaia cu tunet
Din ochi-mi deprinsă.
Dincolo de mare,
Dincolo de munți
Dispar lună, soare
Dispar morți și nunți.
Și ceea ce vine
Nu poate
Într-o altă lume, în alt univers,
Te găsești iubite, scriind un alt vers,
Suntem prea departe să ne întâlnim,
Sub același soare să ne încălzim.
Singură și tristă sunt în astă lume,
Fără de
Pe mândrele meleaguri dace
Imagini inima își cern,
E-atâta liniște și pace
La Mânăstirea dintr-un lemn...
Urcau strămoșii cu sfială
Purtând costumul popular,
Iar noi urcăm mânați de
