Jumatati de mar

Port in mine ziua dintai ca pe un stigmat al cautarii. Le-ai povestit ca ne-au spart in doua fiindca am pacatuit incercand sa umplem vidul? Fiindca am inventat memoria si oglinda?! Fiindca n-am stiut ca, oricum am privi-o, oglinda are doua fete...? Acum te privesc. In oglinda. Si esti atat de aproape si atat de departe... Ne desparte un metru de spatiu si intreaga istorie iar eu caut in continuare motivul care ne-a transformat in jumatate, care ma trezeste zilnic in miezul noptii intrebandu-ma cine sunt. Nu, inca nu stiu cine sunt, dar ma bucur ca sunt. Si ma bucur ca esti. Ca suntem... si-i multumesc copacului ca mi-a permis sa reinventez viata. Atunci si acum. Ca am invatat prin tine sa-mi fie dor de mine. In toate clipele ce au urmat.

E din nou liniste... Ca atunci, la inceputul timpului, cand fructul oprit s-a spart in doua, descoperindu-ne. Ca atunci, cand am invatat sa strivesc singuratatea cu propriile ei arme. Am descoperit un secret: lumea nu poate fi iubita solitar. Si atunci am inteles de ce suntem jumatate...