scara

scara asta ciudată a țâșnit de mult prin locurile noastre și-a pus în cap să înnoade cerul se urcă greu, treptele n-au forme precise aduc a gesturi împietrite în prelungire oamenii nu încremesc în același fel s-au zidit cum s-a nimerit după cum i-a prins furtuna i ne suim pe umeri ne luăm cu noi înghețul, câteva vorbe de răsfoit pe drum câlcând cu grijă să nu nimerim vreo durere am rămâne cu strigătul ei în piept pe toate părțile zilei nu ne-am mai putea scutura nici pân’ la viața de apoi când se dă drumul la întuneric dăm o raită dincolo de porți să mai prindem cu ochiul ceva vești despre tot ce mai arde încă în colțuri izvoarele noastre dintre palme încrustate din loc în loc în balustradă.