pauzele dintre pământuri

ce frumos ne cade ploaia pe gânduri la reflux, coboară pe ziduri prin toate acele ochiuri în care se țes întâmplările noastre zilnice. a mai trecut un an agățat ca o părere de rău în fereastră n-am la dispoziție decât o trecere riguros măsurată, spre moarte, timp suficient de altfel pentru a smulge cuvintele din lucruri și a le întoarce pe toate fețele doar să îmbrățișez oamenii nu știu dacă mai am timp și nici cu ce mi-am îngropat mâinile mai demult în pauzele dintre pământuri