anatomia unei ruperi.

Când eram mică am primit o păpușă care semăna extrem de mult cu mine. Am iubit o din primul moment. Nu mă jucam aproape niciodată cu ea. O țineam pe birou, neatinsă. Mi era teamă să n o stric. Voiam să rămână perfectă. Aveam un prieten care se oprea mereu în fața ei. Nu spunea nimic. Se uita prea mult. Mă speria. Într-o zi am rămas singuri acasă. Am plecat în altă cameră. Două minute. Când m-am întors, păpușa mea era făcută bucăți. El râdea. Am strâns resturile în palme și am încercat să o refac. Nu se mai potrivea nimic. În două minute, inocența mea nu s-a pierdut. S a rupt.