el

L-am cunoscut intr-o dimineata. De martie. Luase in ochii lui toata lumina si bucuria soarelui. Cand a zambit, Dumnezeu s-a oprit o secunda. Cand a vorbit, pietrele, oamenii si apele l-au ascultat. Cand a ras, viata a luat-o de la capat. Si lumea... lumea se misca o data cu el. ...Cand m-a atins, l-am simtit cu sangele, cu oasele, l-am simtit la radacina firelor de par. Senzatia aceea pe care nu stii daca o simti cu trupul sau cu sufletul. Era cel mai fericit om de pe pamant. Ma iubea. Ma iubeste. ...Cand m-am trezit in prima dimineata langa el, lumea era deja alta. N-am mai existat de atunci. Eu. El. N-am mai trecut de cetatea noastra. Si nimeni n-a intrat. Nu mai stiu cum e afara. Si cand sau unde sau de ce toata lumea merge inainte. ...Acum sta comod in mijlocul sufletului meu. O intindere de fericire. Se plimba noaptea prin buclele mele si-mi mangaie ochii cand visez. ...Si nu mai e nimic in afara lui. Nici oameni, nici lucruri, nici Dumnezeu. Nici eu nu mai sunt. Si cui i se pare ca sunt...i se pare. E din inertie. Sensul nu mai e acelasi. Eu rostogolesc bilele pe alta numaratoare. Pe cealalta. Ca sa gasesc drumul cel mai scurt. Ca sa il gasesc.