Poezie
Uneori
1 min lectură·
Mediu
Eu, cu privirea mea, acopăr tot orașul
Numai că acesta nu este orașul meu
Mă simt străin la fiecare pas pe care îl fac
Din ce în ce mai străin…
Din ce în ce mai rar…
Dar vechea cetate s-a dărâmat
Și ruinele-i putrezesc acum
Necântate, necercetate…
Din ce în ce mai vechi…
Din ce în ce mai străin…
Eu, cu mintea mea, acopăr toată omenirea
Numai că aceștia nu sunt frații mei
Mă simt străin cu fiecare clipă care trece
Din ce în ce mai străin…
Din ce în ce mai rar…
Și când zborul îmi va fi oprit de păsările călătoare
Din ce în ce mai rar…
Din ce în ce mai sus…
Și când zborul îmi va fi oprit de Dumnezeu
Din ce în ce mai rar…
Din ce în ce mai sfânt…
În vechea cetate voi ședea
Pe ruinele sale plângând
Imaginile vor fi oarbe, muzica surdă
Ochii vor fi de pământ…
Din ce în ce mai greu…
Din ce în ce mai străin…
002495
0