Iulia Reihgher

niciodata nu vedem ceea ce trebuie, si niciodata nu ne lasam indrumati de cei ce vad. stia batranul ce spune \"e soare/tu nu vezi?\". dar intotdeauna vedem soarele prea tarziu. de asta ma tem si eu cel mai tare: ca o sa vad soarele de-abia atunci cand prezenta lui nu imi va fi neaparat necesara si ca pana atunci o sa ratacesc in cautarea lui. parca e ca vorba aceea \"nu vezi padurea de copaci\". ma tem ca o sa ajung ca batranul, sa vad soarele prea tarziu, sa nu mai am nimic de facut decat sa incerc sa-i conving pe ceilalti de existenta lui si sa ma minunez de faptul ce prezenta lui e atat de evidenta si totusi nesesizata de sufletele fragede.

probabil ca vocatia nu era de RATAT; vocatia copiei din oglinda poate sa fie de ratat dar a originalului nu, pentru ca in oglinda lucrurile se vad invers, deci pe frunte scria defapt altceva. desi, ar fi fost, dupa parerea mea, foarte frumos de dezbatut in poezie aceasta problema a dualitatii spiritului, sau a diferntei dintre perceptiile subiective(ale celui care se priveste in oglinda si se vede ca RATAT) si cele obiective(felul in care il vad ceilalti)

imi place ca nu l-ai prelucrat; ai fi riscat sa nu se transmita tot, iar sinceritatea textului e unul dintre punctele forte. e totusi o contradictie parca in cuvintele tale. pari fosrte sensibila si firava:\"sunt numai piele\",\"ma poti scuipa direct in suflet\" si totusi pari a avea forta pentru a face orice iti doresti \"Și dacă vreau, mă pot înfășura în jurul tău. Mă pot mula perfect pe pielea ta\". Cred totusi ca ai fi putut insista asupra propriului tau suflet, sau mai exact asupra existentei lui.:) oricum, in ansamblu, textul imi pare bun tocmai din cauza sinceritatii tale; se vede ca sentimentele transmise sunt personale.