Portret de vară

Portret de vară Mâna dreapta strânge cu înverșunare o scoică albă, cu forme bine conturate, ce poartă sclipirile mării într-însa. Mă hotărăsc să o cruț de viața lipsită de bucurii pe care ar fi trăit-o în cutia mea cu lucruri speciale aduse de aici, de la mare. Deschid palma și o las să alunece ușor în nisip. Liniște. Liniște și din nou liniște. Nicio făptură nu îndrăznește să tulbure tăcerea deplină așternută ca o pătură groasă deasupra lumii. Simt razele soarelui alintându-mi trupul, și nisipul gudurându-se pe lângă tălpile mele goale. Aud încet muzica naturii, a valurilor înspumate și flămânde care parcă vor să înghită plaja. Un zâmbet mi se strecoară în colțul buzelor. Mă gândesc cum, deseară, marea se va liniști, parcă la comanda cuiva. Cum va lua înfățișare smerită dedesubtul lunii care își cere o oglindă ca să-și privească frumusețea fără seamăn. Degetele-mi încep să scurme nisipul care mi se furișează sub unghii și mă face să mă încrunt. În curând fața mi se destinde din nou într-un zâmbet larg căci am găsit ceea ce căutam. O adiere ușoară de vânt se strecoară printre șuvițele de păr răsfirate pe tot cuprinsul frunții înalte cu care mă mândresc.