Istoc Virgil

Ca să faci bună figură Pe a vieții osatură, Fii, mai bine, umbra ta, Decât umbra altuia!

* Vital mi se pare nu sa iubești ca sa fii iubit, ci sa fii fericit ca poți sa iubești! * Umbla întotdeauna in vârful picioarelor, ca sa nu i se audă...gândurile! * Sa nu crezi ca

ma coscovesc de umbra si tacere in foisorul gandurilor mele. lumina cruda-mi da mereu tarcoale, m-adulmeca infiorat ca pe o floare. matasea clipelor suna intinat, sub proaspete miresme de

Vei intelege,sper,indata, Ce talc e-ascuns in ce-ti spun eu: Degeaba coama ti-i bogata, De n-ai si inima de leu!

Umbli tot cu capu-n nori, Insă nu ți-i de ajuns, Că te văd de multe ori Tinând și nasul pe sus!

Rasfatat este de soarta Si un tip fara pereche, Fi\'ndca laurii si-i poarta Totdeauna...pe-o ureche!

Dacă nu ar fi bărbatul, O femeie,-ntr-un final, Ar lăsa deoparte-oftatul Și-ar dresa alt animal!

Din când în când e foarte bine Să râzi tu singurel de tine, Că poți pați cu mult mai rău: Să râdă altu-n locul tău!

Când cântărețul prinde a-nțelege Că-și pierde vocea,-i groaznic,-se-nțelege-, Dar și mare este totuși drama Atunci când,bietul,nu-și dă deloc seama!

Ai ajuns acum pe val! Eu zic să gândești la rece Ca să nu te-neci la mal... Ce e val, ca valul trece!...

Ești dintre-acei Ce toate știu Și-ți vin idei, Dar prea târziu!

Clipind nevinovat din gene, Întreabă-un puști pe-un tip posac: \"Fata bătrână ce e, nene? E văduva unui burlac?\"

N-ascund un gând de fariseu Și vreau să-mi înțelegi ideea: Poți să te-ncrezi în dumnezeu, Dar ușa să o-nchizi cu cheia!

Chiar de cum s-a însurat- Parcă nu-i lucru curat-, Suferă cu ochii-avan: Nu mai vede nici un ban!

doarme satul somn de duca, dorm si stelele-n fantani, o campie moale urca sa adoarma rod in paini...

Târziu în noapte,-un hoț telal Intră-n apartamentul meu. Acuma iată-l în spital, Soția mea crezând că-s eu!

I-am dibuit ascunsu-i dar Sub firea sa colerică: Bat mulți la ușa ei,că doar Nu-i ușa de biserică!

Când memoria ți-e bună Și n-are nici o lacună, Mai ușor îți este ție Să uiți orice datorie!

respir apropierea-ti cu nesat si-amirosu-ti bogat de clorofila, fertil spre tine gandul mi-l inalt, tu-stralucire zvelta de safira! cu gandul ostoit de-al vietii sat, cu ochii-mi pipai

Mă lovi o grea năpastă, Că fugi a mea nevastă Cu unul de pe la noi Și se-ntoarse înapoi!

Privind în urma lui, tăcut, Își spuse, arborându-și anii: \"Ce viață insipid-aș fi avut, De n-ar fi existat dușmanii!\"