Vie
închipuirea
nu va trece
și
nici nu va dveni
ecou între
sine și ne-cuprins
dacă
logica inversă
a iubirii
nu te face
să-nțelegi
că preludiul
absenței
descrie moartea
din
Ce lumină frenetică
ce intensitate - prea rece
din ne-văzut/ne-știut
crește/descrește
goală Hymeră
a gîndului ne-lămurit
de înțelesul visului
...unde sufletul - ca un înger
înconjură
Să trăiești
cu intensitate
să trăiești ca și cum
veghea ta ar fi
prelungirea unui vis
trans-lucid
unde nu știi
a cui naștere
se repetă
a cui naștere
întoarsă în ea însăși
devine
\"Bolnav de suflet\"
cauți - tot mai cauți
chiar dacă \"totul e ascundere\"
chiar dacă pare absență
bolnav în suflet
ceea ce cauți
devine
amintire inventată
iar ceea ce trăiești
oglindire
Cînd
iubirea cunoscătoare
devine
cunoaștere iubitoare
vei simți
acea bucurie
...care și ea
este un fel
de-a cunoaște
un fel
de-a cunoaște
(pînă la ultima consecință)
ce este sau
Uneori rostind
(anume cuvinte)
am senzația că re-nasc
din mine însumi ca dintr-un gol
căruia tot încerc să-i dau formă
...de fapt
prin orice act nu fac
decît să-mi caut adeverirea
pe care
Gîndul - clipă febrilă
care se dilată
lăuntric altei clipe
și
mereu altfel
vei mima
acel extaz
apofatic
după care
nu vei mai fi
victima eului
presimțirile lui
nu vor mai
motto:
"Am simțit prea mult
ca să mai pot simți ceva"
Fernando Pessoa
Simțurile lui
păreau des-frînate de cele firești
...iar prin galeriile oglindirilor
metavoc și hered se
Te-ai născut visînd
iar acum nu mai ști
dacă tot visînd
(același vis?)
te vei naște
din nou
nu mai ști
dacă devenind
spre una și aceeași moarte
sufletul își va aminti
cum poate
În pofida
a ceea ce-ți închipui
viața ta
a fost scrisă deja
de fapt
nu trăiești cu adevărat
decît atunci cînd încerci
să o re-scrii
doar
re-scriind
vei fi
Cum
să te re-cunoști nu mai știi
dintr-odată un stră-fulger de beznă
a separat conținutul cuvintelor
de pricina lor - de efectul lor
...dintr-odată cuvintele tale
nu mai încep și nu mai
Sufletul uneori pare
un trup rătăcit
într-un vis alcătuit parcă
din tot atîta lumină
cît întuneric
din tot atîta viață
cîtă moarte
poate din cauza asta
nu mai vrei să visezi
acum vrei
Ai ajuns să crezi
că trecutul este umbră
prezentul - oglindire
iar
viitorul - închipuire
închipuire
mereu virtuală
în virtutea
celor întîmplate
între
”deja” și ”nu
Uneori gîndul
pare o lumină
nici moartă
nici vie
pare
o i-luminare
rămasă în urmă
după sublimarea
celor văzute
celor trăite
parcă împotriva
singurătății
cînd
îți confunzi
Născut
pentru iubire
(pentru iubirea închipuirii)
pînă la urmă
nu m-am ales
decît cu închipuirea
(cu închipuirea iubirii)
de aceea poate
nu mai presimt cum
"animalul ambiguu al
Înmelcuire
motto:
\"totul e ascundere\"
Ion Caraion
* * *
Sufletul se retrage
în sine ca un melc
cînd cele rostite
nu-l mai exprimă
vor să-l expună
între
Amînă
orice speranță
dacă sterpe
îți sînt faptele
întemeiază
cu vorbe crude
dacă rodul lor
nu-l poți arăta
luminii
iar
cînd privești
spre cer
încearcă să nu fii
umbră
propriei
Să-ți trăiești viața
și-n același timp
să o gîndești
să nu mai faci
distincție între
gîndit și trăit
gîndirea
să-ți fie și trăire
iar trăirea
o altfel de gîndire
mereu gata
să devină
Ești adevărat
prin ceea ce adeverești
sau
devii adevărat
prin ceea ce te adeverește
de fapt
nu-ți dorești ceva anume
și nici nu înțelegi
de ce dorința se-ntoarce
împotriva ta
poate unde
Trăiești
ca și cum ai re-trăi
și dedublat re-simți totul
de parcă ai fi supra-fața
unei oglinzi
...de parcă
reversul tău metafizic
(sau numai metaforic)
ar fi absent
sau atît de
Un singur frig
mă-ncearcă
un singur rost
mă poartă
spre clipa contopirii
cu umbra și oglindirea
cînd
făptură egală
în fața unei egalități
mai cuprinzătoare
voi fi
dacă
ceea ce voi
Prin
\"cuvintele isihiei\"
vrei să renaști
întru Cel
de care n-ar trebui
să-ți fie teamă:
decît atunci
cînd ești ne-de-plin
în iubire
decît atunci
cînd nu ești
pe-de-plin
în
Trăind
ca și cum ai re-trăi
ai hotărît să cauți
ceea ce e mai pur
și ascuns în cuvinte
...și asta
pentru că ai presimțit:
de ce cuvintele nu mai dau seamă
de ceea ce ești
(de ce nu ești
Tulbure îndoială
mă cuprinde și pătrunde
acolo unde numai
în absența cuvintelor
adevărata lumină
(cuprinzîndu-mă)
o pot cuprinde
poate
din cauza
prea multor cuvinte
(căci în vagul lor
