Ceva se întîmplă
între ființă
și ființările ei
\"ceva\"
asemeni unui gînd
negînd sufletul
ce nu-i mai este
lăuntric(lăuntru)
pe cît îi este el
de lăuntru(lăuntric)
suflet
care
Uneori am senzația
că sînt același
și totuși altul
...poate unde văd
și altceva în oglindă
...văd oglindit invers
ce-ar fi trebuit
să trăiesc (iubind)
și să iubesc
În măsura în care
trupul devine
reversul oglinditor
al sufletului meu
voi încerca
să-mi trăiesc moartea
ajutat de cuvinte
sau
poate atunci
scrierea lor
va deveni
tot mai mult
precum
Răstignitul
din fiecare
încă e viu
mai viu
decît oglindirea
ce-i sîntem
atunci cînd încercăm
să trăim în lumi
cît de cît paralele
nu divergente
cît de cît împreună
nu separîndu-ne:
în
Ești trăit
(nu de tot)
de propriul gînd
deși îți închipui
că tu îl trăiești
...atunci
cînd încerci
să descrii uitarea
cu aceleași cuvinte
care dezvăluind
în același timp
ascund
de
La început a fost
aproximarea unui chip
undeva în cuprinsul
unei oglinzi
oglindă care
nu știa ce era
și nici ce va presimți
cel ce-i va privi
supra-fața
și toate astea
pentru că
Era un gînd
mai adînc și mai greu
...din adîncul lui
"mai-greul" va deveni o lumină
...ce-mi va crește în inimă
ca o altă inimă
...ce-mi va crește din suflet
ca un alt trup
trup
ce-ar
Între clipa din clipă
și clipa tuturor clipelor
crește/descrește
prezentul cuvintelor
dar numai
cu ce conțin cuvintele
nu "se poate trăi într-o lume
dincolo de gînduri"
...atîta timp
Uneori
sufletul înțelege
alteori
trupul înțelege
iar
cele două înțelegeri
mai mult se-mpotrivesc
decît se potrivesc
împotrivire
care nu face decît
să separe - tot mai
Metaforînd în trans-lucid
mă întorc împotriva lucrurilor
care nu sînt lucruri
decît în măsura în care
sînt cuvinte
(care cuvinte
nu sînt cuvinte
decît în măsura în care
sînt
Dincolo
cum dincoace de vis
aceeași închipuită amintire
...și nu mai știu
de ce trăiesc re-trăind
sau ce anume mă însoțește
și mă ajută să uit
ca să-mi pot aminti
poate astfel
gîndul
Anesteziat de mistificare
(mistică mistificare)
simt cum crește în mine
acea intensitate
avidă - parcă
de propria reflectare
simt cum
tot mai mult
fascinația devine
acordul dintre
iubire
Nu mai sînt sigur
că tot ce-a fost
s-a întîmplat
că întîmplare a fost
tot ce-mi amintesc
din viața asta
care nu va sfîrși
pînă cînd din mine
nu va începe
o alta
pînă cînd
nu-i voi
În lipsa unui sens
te lași consumat
de ceea ce însumezi
încercînd să alcătuiești
din mulțimea celor finite
un altfel de infinit
un infinit
unde tu să devii
punctul(etheric)
față de
Să exiști este
singurul tău țel
...să exiști chiar dacă
ești tot mai absent
din ceea ce se numește
încă real
de aceea poate
n-ar trebui să crezi
numai în ceea ce închipui
...numai în
Să nu uiți:
sufletul nu este
din tine și-al tău
nu este lăuntric
decît trupului
ce-i este
tot atît de lăuntric
să nu uiți
că nu va fi
cu adevărat suflet
decît depășindu-se
pe
Mereu
mi-a fost teamă
de ceea ce nu înțeleg
uneori însă
mai teamă mi-e
de ceea ce înțeleg
(de ceea ce este
dincoace nu dincolo
de ceea ce nu înțeleg)
de fapt
cel mai bine mă
Pentru lumea ta de cuvinte
te-ai putea depărta
de lumea din vis?
pentru lumea ta
te-ai putea îndepărta
de ceea ce inspiră
lumina din cuvinte
...ne-mai-lăsînd-o
să se-ntoarcă în sine
prin
Nu mă voi înstări
cît timp închipuirea
trunchiază sufletul
...casant îl face/preface
la atingerea de chin
de beznă de sine
sau atunci
sufletul covîrșit va fi
de extazul dosnic
al
Încercînd să aproximez
deosebirea dintre ascundere și absență
fără să vreau am despărțit
ceea ce simt de ceea ce sînt
de aceea acum
(în cuprinsul celor văzute)
sufăr de acea
Uneori
ai senzația
că din urmă
(nu dinainte)
vine/devine
clipa dezmărginirii
clipă
pe care tu
o presimți
dar n-o gîndești
ca pe o moarte
deplină
ca pe o moarte
de tot
de
motto:
"iar dorința mea, fiind din tot sufletul
intră-n substanța lumii"
Fernando Pessoa
N-ai nevoi
să te răzgîndești
...sau
să-ți re-gîndești dorința
cît timp mai crezi în
Închipuie-ți
că-mi ești în trup
tot mai adînc
dorință
...pe care n-o ascund
vreau să o cresc
stîrnind-o să fie
ultimă și deplină
închipuie-ți
că față către față
umbrele noastre
se
Uneori am senzația
că sînt efectul
unei stări
ce-și caută sensul
alteori
a unui gol
inconștient
de natura sa
și
amăgitoare va fi
re-cunoașterea
iar pragul lăuntric
mult mai
