Poezie
Concentrice clipe...
1 min lectură·
Mediu
Contemplarea: un vertij
de concentrice clipe
...cînd sufletul este
covîrșit de absențele
ce constelează închipuirea
sau atunci
închipuirea învie
...umple lumina
cu lumea din sine
și-n maree inundă
uitarea cu altfel
de semne
într-acolo
cugetul inimii
ar vrea să se-ntoarcă
...spre insula
fără de țărmuri
...dar ne-visată
cum oare o vei putea găsi?
cum o vei găsi
dacă acum dinaintea ta
sînt cele ce-au fost
iar în urma ta cele ce vor fi?
00993
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- iscru adrian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 73
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
iscru adrian. “Concentrice clipe....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iscru-adrian/poezie/14040191/concentrice-clipeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
