Poezie
Accent interior
1 min lectură·
Mediu
Gîndul uneori
îți dă senzația
de echilibru între
sine și ne-cuprins
...alteori pare
asemeni unei oglinzi
ce închide oricui și oricum
închipuirea cu hermetice semne
așa - se spune
este și moartea
dar nu se spune dacă
atunci vei muri de tot
sau te vei naște de tot
va trebui
să descoperi singur
accentul interior
care face din tine
propriul martor
...contemplînd cum devii
cu totul altfel nu altul
...iar cel ce-ai fost
cum devine umbra ta
nici moartă/nici vie
001151
0
