Poezie
În rezonanță...
1 min lectură·
Mediu
În rezonanță
cu aproapele și departele tău
păreai destinat să re-naști
din tine însuți
dar privind
numai în afară
nu și lăuntric
nu vei putea străvede
unde chipul tău
este reflectarea
altui chip
din vis
și nici
nu vei afla dacă
ai fost menit să devii lumină
întru "omniforma lumină"
...sau dacă atunci
vei fi nevoit să devii
numai în contratimp
cu răstimpul
muririlor tale
00978
0
