O icoana de carton

Si totusi, icoanele nu ingenuncheaza niciodata, iar daca vor arde se vor deforma la fel ca mine, daca le innec cartonul isi va varsa culorile si isi va pierde limpezimea. M-am decis: nu vreau sa fiu icoana. Oricum nici salcie nu vreau sa fiu. Va trebui sa tac si sa ascult vantul. (Mie nu imi place sa tac.) Ar trebui sa raman rece si neclintita cand tu pleci. Sa privesc din nou si din nou lacul, felinarele. Sa ma prefac a intelege toti indragostii care poposesc langa mine, tipandu-si disperarea. Nu, nu vreau sa fiu nici salcie. M-am hotarat! Vreau sa fiu un camp, in toamna. Sa simt ploaia si sa cad cu ea. Sa ma privesc arzand si renascand. Culcata la pamant sa privesc furia norilor, sa ma stiu blonda si vie. Sa imi intind brate in aer si sa rad. Totusi, toamna tine doar trei luni si mor. Nu, nu vreau sa fiu nici camp atunci. Cred ca o sa raman Eu: uneori icoana, alteori salcie plangatoare, candva am fost si camp. Nemuritoare... M-am hotarat! O sa fiu nemuritoare!