Poezie
În ce? în orice
Călătorie
2 min lectură·
Mediu
Parcă aș avea ceva împotriva Carului Mare
înțepenit acolo pururi strălucitor
parcă aștept să se urnească
s-o ia la vale să se hurduce printre nori
să se răstoarne cu roțile în sus
mă uit la el pentru că nu vreau să deschid gura
nu mă întrebați nimic nu-mi dați mere
mulțumesc o să mănânc mărul
împreună cu Ciprian
deși am o senzație de vomă
după ce am alergat pe peron
hotărâtă să prind trenul cu orice preț
și chiar l-am prins în ultimul moment
parcă aș avea ceva împotriva secundelor
împotriva fracțiunilor de secundă
nimeni nu le-a văzut nu le-a pipăit
nu le-a capturat în eprubete nu le-a mirosit
și totuși ele există
ca niște insecte cu trompe cu ace cu antene
cu milioane de piciorușe alergând peste tot
mai ales prin intestinele mele
și copilul Ciprian se grăbește să mănânce
vorbește cu gura plină
la fiecare cinci minute zice că se plictisește
și mama lui îl cheamă la culcare
cipi cipi cipi vino încoace
cipi cipi cipi stai jos
cipi cipi cipi taci
băiatul se uită prin geam
două minute de liniște
apoi fața lui în lumina becului roșu
mă plictisesc mamy mă plictisesc!
Carul Mare se întoarce cu proțapul
spre vârful degetului meu
trenul merge tuc-tuc tuc-tuc mai departe
parcă aș avea ceva împotriva șinelor
împotriva locomotivei
parcă aș mai sta de vorbă cu Ciprian
dar el se cațără pe bancheta de sus
bate perna cu pumnii
și strigă vreau să mă transform
mamy vreau să mă transform!
în ce? în orice
001.990
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irina Nechit
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 254
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Irina Nechit. “În ce? în orice.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irina-nechit-0020579/poezie/1809977/in-ce-in-oriceComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
