viata

zile albastre se scurg încet pe langa mine cu iz de primăvara, totul a luat viata si observ cum înflorește eu stau la geam, trăgând absent dintr-o țigara. cu mintea zdruncinata, nu mă gândesc decât la tine de-o imbratisare am nevoie in aste clipe dificile căci nu sunt eu, e altceva in mine. un demon parca m-a cuprins, si-mi soarbe toata vlaga, lasandu-ma cu amintiri fierbinți si gânduri fragede ce se topesc in lumi întunecate. cu creaturi sinistre si îngeri aroganți, ce-ntruchipează binele, când ei,nu vor decât ura si neliniște... satisfăcuți de ale omenirii griji, mă vad pe mine. - inocenta a nopții, fetita a luminii! de ce stai si te holbezi la noi cu ne-nțeles? lumina ta vrem sa o soarbem, căci nu ne-am saturat iar tu, ești vulnerabila, si-i bine, căci ești ușor de modelat. așa ca...lăsa-ne sa te ghidam in întunericului taine. așa-mi șopteau, mișcându-se pe langa mine in ritmuri triste de chitara sparta. - dar ce vedem?o lacrima? din ochii de-un albastru infinit? hrănește-ne,chip chinuit! - ba nu!nu vreau!nu pot! si cu mișcarea brusca a mâinii,mi-am șters nervoasa lacrima de pe obraz. - nu vreau tristețe! si nici necaz!am suferit destul!ajunge! luat-va mâinile seducătoare de pe mine! ștergeți-va zâmbetul macabru de pe chip, căci de la mine nu veți primi nimic! tot ce-i frumos traiste-n mine, căci dragostea pe care-o port mă copleșește...si stinge gândurile negre! acum mă-ntorc!căci zgomot de viata mă-nconjoară, trezindu-mă din negura întunecata. ramaneti cu bine!si ardeți in focuri dulci tulburătoarea întristare. redeveniți copii boemi, cu bucle aurii, căci viata e frumoasa, si merita sa o trăiți! in următoarea clipa, când ochii i-am deschis, o ploaie albastra de primăvara m-a întâmpinat. si printre zgomotele văzduhului,încet i-am auzit,cum bucuroși,la instrumente naturale, cântau impatimiti,un dulce tril de fericire-amețitoare.