Irina Iacovescu

Cerșesc din ochii tăi iubire, O simplă notă a durerii. Ce capăt? Tulburea-mi privire Și-un veșnic sunet al tăcerii.

ești maestrul unui alt fel de a spune nu mă umpli cu plânsetul tău întrețesut cu liniște mi-am amintit că nu am adus carafa în casă apa se risipește în voie peste podețul de pământ și încă ni-i sete,

ai putea să te prefaci că-ți pasă dar îți lași toate chipurile să se spargă de mulțimea de priviri stâncoase albastre aproape înghețate care se amestecă se alungă înspre realitate un ciripit