Poezie
verbalisme
1 min lectură·
Mediu
ai putea să te prefaci că-ți pasă
dar îți lași toate chipurile să se spargă
de mulțimea de priviri stâncoase albastre
aproape înghețate
care se amestecă se alungă înspre realitate
un ciripit sinistru se aude pe bancheta din spate
călătoria se continuă în fluviul discret al speranței
oare mai merită să despărțim aerul cu palmele
să ne mai căutăm de vise
ca să descoperim că sunt încă acolo
să ne pierdem atunci printre fețele vechi
printre cele străine
celei mai noi dintre femei să îi zâmbim aparent
printre nenumărații pași absenți
oprește-te o clipă
înghite creatura care îți devorează cuvintele
canibalul personal al fiecăruia dintre noi
și poate vei descoperi liniștea
015005
0
serios vorbind, textul tau imi place