Priveau spre viitoarea lor casă. Tânăra doamnă se sprijinea pe brațul lui. El îi zâmbea. Puțini ar fi dat deoparte comfortul orașului, miile de oportunități pe care le oferea, acțiunea, agitația,
Mări în iazuri, stele-n soare,
Am trei străchini în dotare
Și mă plimb prin lume-agale
Să mai caut niște oale.
Nori spumoși de păpădie,
Cratița mi-e pălărie,
Iar în pumnul meu
În alba și moalea perdea
Pământul tainic se-nfășoară,
Inima-i rece se-nfioară,
Atins de blânzii fulgi de nea.
Și prin noroiul înghețat
Pășește-o umbră-ncovoiată,
Deștearnă mantia
Soarele se stingea încet, încet către apus... Apusul unei zile... Apusul vieții lui...
Era bătrân - știa și accepta asta. Era mândru de viața pe care o dusese, dar cu toate acestea știa și că
IC