Poezie
Sir Poloboc von Borcanburg
un pitic furios, mofturos si lenes ce poate fi zarit noaptea prin bucatarii spargand vase de zor... (chiar exista!)
1 min lectură·
Mediu
Mări în iazuri, stele-n soare,
Am trei străchini în dotare
Și mă plimb prin lume-agale
Să mai caut niște oale.
Nori spumoși de păpădie,
Cratița mi-e pălărie,
Iar în pumnul meu voinic
Strașnic țin un polonic!
Sub frunze, copaci sunt sute,
Eu merg lent dar merg și iute
Iaca-n fulger peste-ogoare:
Farfuria-mi zburătoare.
Munți se ceartă pe-o tăviță,
N-am sabie ci furculiță
Și-n picioare drept opinci
Linguri mari prinse cu chingi.
Pomi furioși și fără milă,
Am scut! un capac de-argila!
Iar pe trup, mândrie mare:
Zale din căni și pahare!...
Petale plutind în vale,
Așa merg prin lume-agale
Cu pași mici pe câmpul moale
Zdrăngănind castroane goale...
001.808
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irina Ciocan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Irina Ciocan. “Sir Poloboc von Borcanburg.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irina-ciocan/poezie/1828068/sir-poloboc-von-borcanburgComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
