Ironic

Ironic Iubesc propria-mi suferință ... Iubesc ceea ce mă face să nu mai vad lumea cu ochi inocenți ... de copil ! Iubesc șarpele ce-și înfige colții în mine ! Când imaginez un timp, un loc, ... un univers ... fără ea totul prinde viață, sunetul culorilor este mai dulce, iar culoarea sunetelor este mai caldă ! Aripile-mi ofilite odată, sunt acum pline de puf, încercând să se întindă cu o sete nebună spre cer si cu o mișcare bruscă spre pământ, își fac vânt pentru a mă înălța într-o lume nouă, îndreptându-mă spre noi speranțe, în căutare de o nouă dragoste ... o dragoste ... acea dragoste ... Demn este de milă cel ce-și urăște suferința, iar propria-i salvare îi este aflată chiar în mâna sa, mână paralizată de refuzul acceptării unei realității veninoase ! Obosite sunt animalele ce se chinuie să tragă plugul de pe pleoapele sale ce refuză să lase privirea să pătrundă-n exterior ... spre conștientizare ... Totuși ... o rază de speranță apare ... Iată ! Un ochi deschis ... este gândit în penibila-i încercare de-al convinge și pe al doilea să-l urmeze ... Dar un munte întunecat al minții se înalță peste umila licurire ! Trezește-mă din acest coșmar ! Vreau să fiu viu ! Vreau să trăiesc, ... in afara unei lumi ce îmi cere, fără să ofere ... acea dragoste ! Martie 09, 2004