Zgomotele-mi intră-n ochi și mă orbesc…
Pașii se-mpiedică de copacii înalți
Și sunt tristă…
În suflet se zbate nimicită flacăra stinsă !
Nu te am !N-o să te am nicicând,
Palmele cad
Icoană pătată cu dispreț,
Parfumată de ochii-mi murdari de chipul tău,
Cu sufletul orbit și colorat de-ntunecime,
Înfometată de aroma durerilor tale,
Mă regăsesc în labirintul iubirilor
Îmi amintesc că existau clipe când
În loc de rugină pe buze aveam miere.
Și de încerc s-o ating,s-o cuprind,
Clipa din urmă se șterge sau piere.
Mă mângâi cu mâna pe cuvinte
Realizând că nu
În cameră se lasă întuneric dintr-o dată…
Alexandra aude voci ce nu le poate desluși.
Unii cred că e nebună sau ciudată,
Dar ce simte-n sinea ei nimeni nu poate ști.
Roua pe-al său umăr gol se
Miroase a mort
Și moarte e,
Căci tu te-neci în sărutare.
Amară și limba ta mi se pare,
Dar are aromă de înmormântare…
Pe criptă m-așteaptă coroane ofilite,
Vorbite,
Citite,
De moarte,de-o
Rătăcind în flăcări negre ne iubeam.
Să nu te-ntorci!Nu mă privi!Căzută-s la pământ!
Am făcut dragoste cu ura,
Și din cuvinte de iubire
mi-ai spus că sunt nebuna
care topește pumni de zahăr
IA