Iordache Adrian

Era Precum un mai plin de cireșe Zâmbea Ca un căpșune copt, lângă măceșe Iubea Ca o șerpoaică-ndrăgostită, tot printre cireșe Murea Ca primăvara, când soarele nu iese

El este iar eu sunt nimic nu poate fi mai surprinzator decat doua afirmatii despre doua existente paralele si indubitabile pai stai asa mai nenica nu ma crede nimeni ca am aripi atata vreme cat simt

Eu am fost acolo, dar nu am pretins ca te-am vazut Sa fie cei 5 $ portocalii, ce i-am vazut cu colțul ochilor? Domeniul deșertăciunii, scuipat în aranjament de cuvinte A sfârșit în eterne reclame,

Ploaia izbesște indiferentă pavajul, Ineacă-n tăcere străzi și alei Nu-i nimeni pe stradă, iar prin parcul din centru Doar noi și statui cu umerii grei. M-apasă și ploaia, te-ascunzi după

Mai știi când ne-am cunoscut? Aveai un voal negru pe față Si ți-am pus o floare însângerată în păr Împrumutată din grădina cimitirului Nici atunci nu te-ai dezgolit Și ai rămas zâmbind doar

Cerneti-ma inapoi in uterul primordial M-am saturat sa ma vad lingandu-mi ranile Sa ascult cum ma strangulez cu lant de clopot dogit Si sa dea copiii cu pietre in mine, intr-un joc pervers al

De ce? De ce-mi tot ceri sa-ti spun ca te iubesc? Nu pot sa-ti mint imbratisarea si sarutul, Nici ochii-ti magici, ce hipnotic ma privesc, Nici soapta ta fierbinte, care imi arde gatul. Nu

Intre doua lumi, clintite de timp Eu am gustat din cupa gresita a destinului Si am blestemat tot ce inseamna Olimp Cu zeii de lut, pe treapta unui templu Din geana timpului Si am uitat sa