Ionut M

De ce nu mai sunt tânăr Doamne? Superbul animal aș fi Ce-aleargă nestăpânit de nimeni, Liber prin grădina Ta Mândru m-aș plimba. De ce nu mai sunt tânăr Doamne? Vultur în zbor aș

Tu Mamă care ne-ai născut Ne-ai apărat Ai format în jurul nostru scut Și la sânul tău ne-ai hrănit Cu dragoste și-nțelepciune Și cu multe alte lucruri bune Și nu ne e rușine să ne arătăm în

Cu morile de vânt Nicicând nu mă voi bate, Nu sunt un don Quiqote Și nici un măscărici; Voi scrie mai departe Cum inima-mi va bate, Iar celor ce nu o auziți Vă rog, nu doar, să citiți Ci să

Sătul să tot aud zgomotele Pe care le fac peștii Ce-și ronțăiesc solzii, Mă afund tot mai adânc În apa cu gust de hepatita, Sperând să găsesc răspunsurile La intrebările ce chinuiesc

Plouă! Din nou. Plouă cu Lacrimile strămoșilor morți Care plâng pentru noi, Iar noi i-am uitat... Plouă! Iar și iar; Plouă cu vise, Speranțe de copii Ce au încredere în noi, Iar noi îi

Privirea îmi cade, atârnând suspendată, La un centimetru deasupra pământului, Pentru a-mi privi de la același nivel Degetele picioarelor...

Aș vrea la pieptul meu să stai Căldura trupului tău să mă-ncălzescă, Bătăile inimii mele să le simți În alfabetul morse spunându-ți: te iubesc! Mâinile prin părul tău să-mi trec aș

Situat la începutul unui vis, Zborul păsării de gheță Se topi in căldura sufletului Celui ce o iubi. Transformată în râu Urmărind un alt vis Acum gonește printre pietre și stânci Spre

In toamna acesta in canionul \"Sapte scari\" un tanar a murit. Nu-l cunosc. Am auzit stirea la radio. Primul gand care mi-a venit in minte a fost: -Am fost si eu acolo in vara Traseul nu mi

Și de-o fi și eu să mor Pe creasta munților Ultima mea răsuflare Să fie a vântului chemare, Să-mi ducă trupul ars de soare Într-un loc, sub un fag, la răcoare; Acolo să stau pentru

-Noapte bună, e timpul să plec. E târziu și totuși devreme, aș putea să mai rămân, dar știu că deranjez, și tu mâine vei pleca... Și eu trebuie să plec să-mi caut drumul. Noaptea e rece și

Lovite de tăcere Urechile mele suferă Auzindu-ți suspinul Și-aș vrea sa spun Un cuvânt nespus, Pe care l-ai spune și tu. Dar în loc de asta Străbatem tăcuți orașul, Același oraș care ne-a

Stateam la fereastra, privind Cum stropi de ploaie mari si grei, Cadeau veseli pe alei singuratice Intr-o zi cenusie de luna februarie. Am inchis ochii...si erai acolo: Stateai in camera

Ca un ecou intarziat, rece Numele tau imi gadila buzele Si vreau sa rad; si vreau sa-l sarut, Dar sunetul se stinge si piere. Ca un nor alb, trecator Chipul tau se pierde in vis Si vreau sa

Ploua! Din nou. Ploua cu Lacrimile stramosilor morti Care plang pentru noi, Iar noi i-am uitat. Ploua! Iar si iar... Ploua cu vise, Sperante de copii Ce au incredere in noi, Iar noi ii

Sub ploaie rece mergeam Era vara Trist ca ploaia mergeam Si nimanui nu parea sa-i pese. Fulgerele luminau in departare cerul Iarna m-a ajuns Sulite albe, de gheata, imi despicau inima Si

Un cavou... Asta mi-e camera, Un stramt si murdar cavou, In care stau cu chirie Alaturi de imensi gandaci, Negrii, Pe care In momentele de plictiseala Ii vanez Cu singura pereche de

Nu plange iubito, Raiul e atat de aproape de noi Incat lacrimile tale Ar putea sa-l inunde. Nu plange si nu fi trista Undeva, nu departe de aici, Ne asteapta o caleasca Trasa de cinci cai de

Si a adormit copila. Pleoapele-i grele i s-au inchis; Parul blond si moale Peste perna cade-n valuri. Si ca in celelalte nopti Ea incepe sa viseze, Iar in visul ei se-arata Un strain cu

Era doar un copac Legat cu lanturi Peste care, anii si oamenii Isi lasasera amprenta. Era doar un copac Intre atatia altii, Dar crengile sale groase Ii umbrea pe toti ceilalti. Era doar

Iubesc acest anotim, cand frunzele Isi iau ramas bun de la crengi Si pe un covor ruginit Ne invita sa pasim. Mai mult decat toamna, iubesc iarna Si noptile ei lungi si geroase; In omatul