Poezie
o viața mea
despre stringuri și alte întrebări
1 min lectură·
Mediu
niște tipi au datat cu precizia carbonului 14 fericirea
demult
foarte demult
când singurul pericol erau lupii și la masă se puteau scobi în dinți cu așchii de cremene
schițele din peșteri poziționau oamenii înconjurați de stele
apoi cineva a inversat polii
și răspunsurile pentru oameni
cu întrebările pentru stele
un tip cu retard emoțional repeta în oglindă chestii banale
ce pot să știu ce trebuie să fac ce pot spera
și în fiecare noapte cineva se spânzura în noi
nimeni nu știe dacă era mecanică repetitivă
sau metafizică manelistică
o viața mea
o viața mea
dimineața
meticuloși
înainte de a pleca la job
îi reașezam scaunul sub picioare
autoritățile nu au rămas indiferente
și au stabilit că noile pașapoarte biometrice
vor cuprinde informații despre scaunele folosite
cu patru picioare și echilibru instabil
sau cu trei picioare
mama stabilițății din geometria euclidiană
folosirea vântului sălbatic pentru freza sau culoarea obrajilor spânzuratului a fost declarată crimă de gradul unu
un număr rezonabil de pictori specializați în pasteluri a fost alocat pentru această operațiune
06912
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ionuț Georgescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Ionuț Georgescu. “o viața mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ionut-georgescu/poezie/14191418/o-viata-meaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VS*insignifiantă
0
IG
a enunțuri, dar mă bucur că l-ai identificat pe Kant. Și faptul că te plimbi prin curtea lui Papini te face un tip interesant. Te voi urmări atent!
0
IG
a enunțului
0
OI
Retardul lui Kant a fost genial, dar și Adi a fost un copil minune :). Ingenioasă și substanțială metafora ”.. în fiecare noapte cineva se spânzura în noi.”, reverberație a unui ”retard” ontologic, a căderi din plenitudinea ființei. Punerea în scenă pentru drama nașterii filosofiei îmi amintește de stilul butaforic a lui Mitoș Micleușanu de la Planeta Moldova. Iar finalul, seamănă a ”mitul peșterii” in care animatorii umbrelor sunt aici ”un număr de pictori specializați”. Altfel spus, nu doar că trăim aproape mecanic drama retardului alături de Adi, dar realitatea socială îți cere să fi cu scaunul la cap, geometric productiv, ne-manelizat. Doamne feri să mai ai și nostalgia stelelor! Cu mulțumiri pentru poem!
0
IG
mulțumesc pentru calitatea comentariului
0
ce pot să știu ce trebuie să fac ce pot spera nu sunt banale deloc from my pov.