o viața mea

vreau să îl apăr aici. Am citit de curând Papini cu Amurgul filosofilor și tot Kant a ieșit mai bine, în opinia mea. Criticarea unui sistem filosofic este binevenită, dar este insignificantă pe lângă forța creatoare a lui Kant. Kant a făcut ceva ca o vrajă, Papini a montat un contor. Ca cele de apă pe care le citim lunar.
ce pot să știu ce trebuie să fac ce pot spera nu sunt banale deloc from my pov.

*insignifiantă

a enunțuri, dar mă bucur că l-ai identificat pe Kant. Și faptul că te plimbi prin curtea lui Papini te face un tip interesant. Te voi urmări atent!

a enunțului

Retardul lui Kant a fost genial, dar și Adi a fost un copil minune :). Ingenioasă și substanțială metafora ”.. în fiecare noapte cineva se spânzura în noi.”, reverberație a unui ”retard” ontologic, a căderi din plenitudinea ființei. Punerea în scenă pentru drama nașterii filosofiei îmi amintește de stilul butaforic a lui Mitoș Micleușanu de la Planeta Moldova. Iar finalul, seamănă a ”mitul peșterii” in care animatorii umbrelor sunt aici ”un număr de pictori specializați”. Altfel spus, nu doar că trăim aproape mecanic drama retardului alături de Adi, dar realitatea socială îți cere să fi cu scaunul la cap, geometric productiv, ne-manelizat. Doamne feri să mai ai și nostalgia stelelor! Cu mulțumiri pentru poem!

mulțumesc pentru calitatea comentariului