atâta nimic n-are nimeni, zice poetul

nu toată lumea ascultă Schopenhauer, zice manelistul și mulțimea dă aprobator din cap, mă sperii, ca un chist pe care niciun chirurg nu vrea să-l opereze, prostia crește și mă paralizează, mi se par prea mulți invitați în spectacolul divin, chiar dacă mestecă anafură precum chewingum-ul, se simte sfârșitul istoriei, al dracu' fukuyama, unde să fug, am trolerul plin cu doze goale de poezie pe care habar n-am unde să le returnez, falsul remediu al uitării nu funcționează și nici hăul abisal al paharului de whiski, știu că asta e pedeapsă utilitaristă de la zei pentru că le-am furat tot felul de chestii, mă uit pe fereastră, psihologie inversă, lumea e totuși frumoasă, o privighetoare cântă și-mi vine să-i lipesc pe frunte o bancnotă de-o sută