Eva

Bine, nu prea sunt în rezonanță cu tendințele desacralizante, însă, pot trece peste propriile gusturi și să spun că „argoticele însemne” sunt expresiv prezentate. Sper că rima „însemne”/„lemne” nu e întâmplătoare. Oricum, deslușesc ceva și în afară de sensul deja epuizat, acela de a arde pe rugul iubirii.
Finalul l-aș fi scris altfel: „Eu tâlhăream oceanul și n-aveam nici o scuză”, lăsând ambiguitatea: scuză că „am tâlhărit oceanul”/ scuză că „din măr flămând mușcam”. Dar am alt stil. În plus tu spui altceva, fie că acolo rămâne o rimă imperfectă, pe care nu sugerez s-o modifici, că mai important e sensul atribuit acum.
Am comentat rar textele tale, dar am citit. Las o gălbioară pașnică, să mai încerci să scrii în versificație clasică, fie și în maniera aceasta ludică, dar și cu substanță reflexivă.