Despre autor
ITIonelia Tugui
@ionelia-tugui
0 urmăritori
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu încape în cuvinte și nu poate fi înțeles și nici alinat prin acestea; este o pierdere a esenței tale, în timp ce încerci să o izgonești din tine, pentru că ai impresia greșită că acea bucată nu îți mai trebuiește. De teamă că nu pot suporta durerile unor trăiri, mulți rostesc ce îi apasă, însă astfel ei îsi obiectivează chinul și îl asimilează din nou, adaugându-l la bagajul existent. Acel om care arde pe interior și nu dezvăluie cenușa (căci cine ar avea măcar nas să o miroasă?), care denunță carnea ca pe o mizerie și fericirea ca pe o minciună - acela este omul care și-a păstrat integritatea oricât de bolnavă ar fi fost ea, și a renunțat să o împrăștie cu gura sa mută pentru urechile unor oameni surzi.
Ce vină are acel om care nu vrea să se deschidă, să se destăinuie? Toată lumea pretinde că înțelege și cunoaște pe toată lumea, toată lumea vrea să invadeze în orice suflet, crezându-se în stare să suporte chinul altora. Urechile mele prea des au trebuit să suporte mizerii și minciuni transpuse în declarații „înțelegătoare și pline de compasiune”, cum ar fi: „Te înțeleg perfect, știu cum e. Mi s-a întâmplat și mie, dar la mine a fost mai rău pentru că bla bla bla”. Acela care se preface că știe a te citi ca pe o carte, de fapt habar nu are să numere paginile măcar, și tot ce vrea este o șansă să te umilească prin propria lui poveste, desigur mult mai palpitantă și admirabilă. Nimeni nu știe să asculte pentru că nimeni nu înțelege pe nimeni! Întrebați-vă de ce toată lumea vrea să biciuie cu întrebări pe oricine, să golească omul trist de ultima lui picătură de intimitate făcându-l să povestească ba una ba alta, de ce toată lumea ține neapărat să grăiască minciuni frumoase, astfel încât mai târziu să fie ținuți minte ca prieteni sau confidenți de încredere. Până și această ipostază, purtătorul minciunii și al egoismului- acela care face pe sfătuitorul și care ar trebui doar să tacă din respect, găsește un motiv să se scoată pe sine în evidență, dând naștere confuziei că îi pasă de celălalt.
Vezi profilul