ion untaru

mi-e milă de mine mi-e silă de toate aș vrea să mă întorc, dar nu se mai poate speranțele arse, noaptea dorm cu bufnițele din turlă eu sunt nebunul care se ține de farse și nopțile

Dați-mi vă rog, o ceașcă de cafea Am devenit imun la orice drog La toată spuza vremii și la smog Și la ipocrizia ei de catifea Nu mai dau sfaturi ca un demagog Și senectutea-i bună la

Sătul de atâta goană a vieții Mai fac un copleșit popas Salcâmii tineri mă veghează Și stau cu dânșii la taifas În umbra lor mă văd puiet Desculț, firavă rădăcină Și-n loc de rădăcini doar

Acolo putea orice să mi se întâmple Încăperea sumbră și mică nu bănuiam c e avea să mi se întâmple: metronomul îmi bătea în tâmple așteptam să se lumineze de ziuă iar pe deasupra și

cel mai înverșunat dușman al poetului rămâne propriul lui poem secătuit de cele mai frumoase cuvinte ale sale, îmbătrâneșe subit și devine de nerecunoscut după un singur astfel de

Liniștea firidelor surpată Ninsorile albastre peste crâng Vulpile deșertului se frâng Peste amiaza asta vinovată Străine gânduri fac un lobby Peste care nu se poate trece Cifrate vin din

Au murit caii, nechează călării Fiori de mătase trec prin șira spinării Se revarsă noaptea peste urbe Statuile plâng pe străzile curbe Pe care se plimbă ușor resemnate Figurile triste cu șeile-n

Când ajungea acasă trebuia să se aplece ca să nu lovească grinda cu fruntea iar când se ducea la culcare își lăsa afară o parte din umbră Trecuse de jumătatea vieții dar el continua să

sala se ridică eu am picioare de plumb cineva mă ridică de guler timpul s-a oprit în loc o muscă bâzâie pe tavan se rostește sentința eu nu aud nimic

Aveam în piept două confuze Și răni de spadă mai adânci Și pe sub foc treceam pe brânci Iar sângele-mi fierbea-n ventuze Veneam așa cum vii din vis Trimis de cine știe unde Când soarta nu te

Ziarele de dimineață se distribuiau gratuit, Copiii nu mai voiau să învețe, Peste tot numai războaie și greve Adevărul are întotdeauna două fețe Soțul tău te părăsise Tu voiai să te

Imagerie de salon Și clovnerii de carnaval Când scoți din burta unui cal Amintiri de târg valon Cu toată lumea împotrivă Din docuri apele când seacă Și săbiile sar din teacă Pe orizonturi în

Mai lasă în pace manuscrisul Zi ceva să nu mai stăm ca muții Eu am citit că până și mamuții Dialogau să nu-i prindă plictisul Nu mai duce degetul la gură Că mie îmi urlă liniștea în cap Îmi

Moto: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14.31) Vâslașii obosiseră trăgând la rame apa creștea la picioarele lor și Simon în acea noapte adâncă știa

rutină pașnic globulară un tribunal umplut cu grații la orele când conjurații rostesc sentințele la bară îndur capriciile muzii afronturile vieții toate duc bătrânețile în spate și sufletul

Parade gay la București, Scârboșeniile-și iau avânt Parlamentul n-a mișcat un deșt', Președintele nu spune un cuvânt, Iar liderii pe care i-am ales Își văd numai de propriul interes Trimite

Șterge, șterge oglinda până devii transparent Aleargă, aleargă până îți pierzi greutatea și începi să zbori Sus, tot mai sus până dai de Dumnezeu!

față în față metereze, archebuze și baliste care flutură batiste din ținuturi calabreze acareturile mixte, jucăriile chineze dorm cu simțurile treze și visează ametiste gândurile prind să

Vorbește presa despre drepturi Mă rog, acesta-i dreptul ei Îndreptățite-n câte piepturi Nemulțumiri se strâng temei Greve, mitinguri, zaveră Incitáții, incitații Pester tot o filieră Zeii