Oglinda

Ideea oglinzii ca imagine a ta prin mine, ca leac prin care tu imi dai tristetea ta si eu bucuria mea, prin care se duc batranii si poetii si in cele din urma si eu, vanzatorul de oglinzi, este una foarte veche si obsedanta. Imi place atmosfera de basm, de piata orientala ...inca o oglinda a unui poet, batran, care se inscrie pe rabojul asezat la poarta unui veac.

mulțumesc frumos pentru cuvinte......

Un poem ce emana tristete, resemnare, o reflectare asupra a ceea ce am devenit prin ceea ce facem...Mi-ai lasat impresia ca reprezinti cel putin doua din personajele mentionate in scriere. Cat despre mesaj> fiecare la randul nostru ajungem sa gustam din propriul medicament. Gresesc?
De bine,
SIC

Cuvintele curg la fel ca într-o poveste, frumos, la fel ca monezile ,,în punga peticită,,.
Atmosferă de basm, întradevăr, care ne amintește de copilărie.

O oglinda
O oglinda!
Cine cumpara un poem pe o oglinda?
Iti dau un poem
Imi dai o oglinda
Oare am sa dispar in ea?
Cine stie?
O oglinda
O oglinda!

Multumesc de trecere tuturor, cu scuze pentru intirzierea raspunsului.

ai dreptate in ceea ce priveste mitul oglinzii. Nu e doar oglinda in care ma oglindes MIE INSUMI, ci si cea in care ma oglindesc pentru ceilalti. Ai inteles perfect!

bine ai venit aici!

sigur ca in noi sint mereu doua personaje. Ai observat corect zbaterea lor. Merci pt vizita si te astept cu grag mereu.

Nu stiu daca e chiar basm. Oricum o poveste despre viata asta in care se aduna atitea si atitea... Te astept cind vrei pe aici.

Sensibilitate discret romantică turnată în forma clasică a versului (ca și în celelalte texte). Frumos. Dar, cârcotaș cum sunt, aș face observația că în ultima strofă se repetă niște forme verbale: \"Dar VRU tîrziu să-și ia taraba goală/și-o ultimă oglindă mai VÃZU/cînd VRU să-și VADÃ chipul, cu sfială/intră în ea și nu mai apăru\". O poezie scurtă ar trebui să fie, de fapt, concentrată. Intr-un atare text, ca și într-un sonet, nu e permisă repetarea cuvintelor (în afara celor de legătură, firește).

Multumesc de trecere, Tudor! Atmosfera este voit veche, prăfuită... De-aia \"intră în ea și nu mai apăru\". Am vrut să fie, mai degrabă, o poezie antiromantică.. Nu știu dacă am reușit.. Cu bine

idei în urma înfățișării la "Oglinda".

Ce consider (eu): orice individ este oglinda propriei conștiințe...! În ultima respirație, trupul și conștiința se "contopesc" pentru a porni împreună pe calea... propriei credințe...

"Sub arcuirea unui sacru leac
oglinda care sta mereu la pîndă"- suntem în permanență executanți ai conștiinței

"o lume-ntreagă, fericită
scăpase de bătrîni și de poeți" - referire la uzurpatori, complotiști,
conștiințe pătate cu uneltiri împotriva aproapelui

"cînd vru să-și vadă chipul, cu sfială
intră în ea și nu mai apăru" - cuvântul "sfială" îl traduc pentru mine în: smerenie, credință... măcar pentru ultimul moment al vieții...!

Dacă pentru ultima strofă vei găsi o soluție... mai bună, cred că nu va mai fi nicio obiecție...! Lecturat cu multă plăcere. Mult succes!