Ion Scalen

Chiar dacă sunt arcașul nopții, orb, La fel îmi este jindul după ținte Și asprul vânător nu se dezminte Când e cuprins de-al urii rece morb. De-ar fi ca stihul meu să te alinte, Din rouă-n

- Fiat lux! Tratarea oricărui subiect în mod exaustiv impune căutarea celor mai îndepărtate origini, neapărat cu referire la antichitate și la istoricii aparținând respectivei perioade. O

În seara aceasta mi-e palma umedă de-atâtea semne suave și de aceea, prieteni, sudalma se cere în haine mai grave pentru că nostromul se îmbunase cu ani de navigație pe imposibile nave, pânza

Când zborul frânt îl zbați bătând prin ramuri, Spre nemurire căutând portal, Imagini rupte-n fețe de cristal Vin la chemări celeste de tam-tamuri. Să nu te mai răsfrângi însă în

(text 1) În tăcerea densă din cameră bâzâitul unei muște taie cu un ferăstrău subțire calupuri consistente de liniște. Semiîntunericul este delimitat de pereții tapetați cu frunze veștede

Apă de-aș bea din urma de potcoavă Și-n zorii zilei roua dimineții, Calea ascunsă de perdeaua ceții N-o rătăcesc ’nălțând uitării slavă, Că-n sumbre cancelarii logofeții În sânge moaie

De ce de-atâta timp mă poartă pasul Pe-ntortocheate căi fără de țel, Trist cavaler cu pieptul la crenel Sau inginer sperjur trădând compasul? Când mintea zămislește vis rebel, Cu cerbicie eu

În copilărie cântam: ,,Echinox, echinox, Să-mi aduci un câine Fox!” Echinocțiul îl aducea, dar până la urmă tot îl călca vreo mașină. Îl îngropam resemnat în grădină și la echinocțiul următor

Când veacu-acesta de abia adie Fulgi de lumină cerul sticlos cerne, Tu-n apărarea cauzei eterne Ființa-ți vagă o trimiți solie Că-n țara din deșerturi reci, pustie Grași templieri deschiseră

Liniștită așteptare a unei zile nenumită de nimeni în care se va întâmpla totul sau nimic. Între timp, poate că picurarea, surda picurare a clipelor va reuși să șteargă zâmbetul enigmatic al

Ascută-mă! Visare de floare, tăceri Să împresoare lumea, mai puțin să vorbească! În aer se întrupează Homeri, Cuvinte supte din cerurile -iască. Uitarea poate fi numită nebunie, O, mutule,

Stea să vegheze ca un ochi atent Când creștetul se pleacă spre pământ În așteptarea încolțirii unui cuvânt Sub lespedea acestui timp prezent Ca o sămânță dureroasă care Va mai rodi o plantă