Poezie
Mutilări
1 min lectură·
Mediu
Harul luminii arzând pe pietre
și ninsori uniforme în paradisuri alterate...
Două turle îngăduind un trup
și deasupra, lucind straniu,
cristalul unei rugăciuni.
Alcătuirea agită un ciot de suflet,
rămășiță a unor repetate amputări,
din coapsă urcă negura cangrenei
și cu toate acestea, degetele îndură
înfrunziri frenetice...
De neunde, urlet agonizând:
Începeți orizontalizarea!
***
Turlele se frâng, fantoșa îngenunchează,
sânii de lut nu rezistă:
cad cu un vuiet surd într-un nor de praf
și rostogolirea lor se pierde
spre celălalt capăt. Umerii provoacă
un vuiet surd când antrenează,
în rotirea căderii, cerul.
Orizontul destrămat ajunge deasupra,
lăsând în urma sa o enormă uitare.
De el s-a agățat, lucind straniu,
cristalul unei rugăciuni.
****
Stele zuruind în memoria imediată
ca într-un ciur: mici și uscate.
Bobii sunt agitați în ciur
de niște degete mici și uscate.
De la târg se cumpără mătănii lăcuite
din falange mici și uscate.
****
La ora douăzecișidouă satrapii
erau niște băieți cumsecade.
Ei au trăit în vremea când în fiecare zi
era vineri și bunăziua, după cum se vede
prin spărtura cerului ca o enormă uitare.
****
Cu inima șchiopătând, un trecător
agită absent
un ciot de suflet.
Pe umărul său, ultima frunză a toamnei.
001.278
0