urc scara din lemn de brad

fiecare fuscel geme sub talpa piciorului

prin luminator Dumnezeu travestit în raze de soare îmi răsfață privirea cu dansul prafului de stele care se potolește în pătură caldă pe cufărul nedeschis de generații

întrebarea pusă la ora și locul potrivit întotdeauna găsește răspuns ca ruga murmurată în genunchi

cu poticneli de prunc la primii pași deschid capacul sub care umbre nedefinite se întretaie în ritm năucitor să ascundă vederii grăuntele de rod ca umbra lebedei culoarea albă

oricât de îndemânatic l-ai mânui urciorul se sparge cu mult timp înainte de secarea izvorului rămâne imprimată în cartea amurgului bucuria de-a fi fost o clipă laolaltă

privește umbrele cum urcă și coboară precum îngerii pe scara lui Iacob