fierbe văzduhul

țarina-i mozaicată de șișul soarelui în nuanțe de lut ars broboane de sudoare țes perdele cenușii peste privire

mă așez pe malul Dunării sub salcia plângătoare adierea Coșavei îmi șterge broboanele de sudoare privirea împrumută seninul cerului și limpezimea apei

cineva de dincolo de adâncul fluviului inversează lucrurile

privesc în jos și văd cerul acum îmi dau seama că stau deasupra salciei sub care tocmai m-am așezat

aud foșnet de frunze șarpele de salcie imită unduirea valului cel care urcă este orb de ochiul stâng cel de sus nu are ochiul drept se îndreaptă unul înspre celălalt și amândoi înspre mine

eu tremur tu zâmbești fii liniștit pe tine nici șarpele nu te poate ispiti