lăstărișul

legeni nurii născători de ispite în hamacul dintre arborele vieții și steaua polară lumină ce-l îmbată pe versatul degustător de săgeți lansate din înșelătorul arc al lui Eros

Am obosit de târât sub tălpi drumul de pământ arid și de piatră spartă tu ești briza născută din volbura mării să răcorești mireasma florii de nu-mă-uita, să înseninezi gânduri ofilite din ierbarul visului cu o singură picătura de apă

duminica trece liniștea dinaintea furtunii vine cu evantaiul de lumini și umbre la marginea împlinirii

umbra căzută în iarbă încearcă să reconstituie trupul care m-a însoțit pas cu pas prin lăstărișul „a fi”