Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pax vobiscum

1 min lectură·
Mediu
miliarde și miliarde de oameni
au plâns măcar o dată în viață
sau n-au existat deloc
posibil să nu fi existat deloc
dar chiar și așa
nu se știe cum
au deprins rapid și ei
arta plânsului tăcut
o omenire nevăzută
o transparență tânguitoare
un câine fără stăpân
la poarta marelui ger
voi existați sau nu-
cred că același lucru
pot spune
și despre mine
dacă aș fi existat
ar fi rămas măcar o bănuială
o boare precum respirația de taină
a cuvintelor încă nerostite
de marii noștrii înaintași
într-ale inexistenței
sunt poate doar un tic-tac
mai mult intuit decât auzit
al unui orologiu îndepărtat
pe care inima ta îl recompune
cu propriile sistole și diastole
pentru a umple un gol jenant
de tăcere
chiar dacă nu sunteți
să nu păstrați doar pentru voi
această descoperire-
nu vă mai temeți
să afirmați aceasta în public
ori de câte ori este nevoie
zilnic
din oră în oră
din minut în minut
din secundă în secundă
puterea noastră
a celor inexistenți
stă în această neputință
de-a crede că existăm
pax vobiscum!
cu adevărat nu suntem-
nu-i credeți pe cei foarte convinși
că există
001.999
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
191
Citire
1 min
Versuri
47
Actualizat

Cum sa citezi

ion burhan. “pax vobiscum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-burhan/poezie/14070475/pax-vobiscum

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.