mi s-a pornit din adânc
vârtejul de foc și grindină
peste miriștile mirate
neîmplinite și singure
în timp ce fluieram a pagubă
pe sub cireșii scuturați
de foi și frisoane
febra
apune soarele banal
la capul zilei de ocară
se scurg speranțele pe deal
cenușa lor e tot mai rară
coboară umbra peste vad
și amintiri mă trag la vale
din fagurul pustiu și fad
mai sorb
ȘOAPTELE SPERANÞEI 1 Tată iartă-l!
sălbatic zburdă viespii
mereu Îl împresoară
prietenii-s departe
și-i mult până de seară
Îi scuipă vasiliscul
cu spume peste soare
și-i fumegă tăunii
pe
peste gene verzi
alb răsucit subțire
noiembrie nud
albastrul plăpând
topit în aerul pur
se reculege
cântul rătăcit
își caută culcușul
printre frunze moi
timpul obosit
își trage
IB