Ion Bogdan Stefanescu

Incantație Iarba ce moare A fânului boare Frunza căzândă A verii osândă Gustul de rășină Naștere divină Albul miel tăiat Hristos a înviat! Mărul înflorit Gând mărturisit Umbra unui

Clipa de alb M-am cufundat în albul ochilor lui Oedip se auzeau strigăte de plăcere de durere și lumina nu le putea cuprinde strigătele se încovoiau rănind orice cuvânt și mila nu le

Aritmetica vieții Sunt prins între pământ și cer Când unu-i risipit de doi Când visul e bătut în fier Zvântat cu aripi de strigoi Am vrut să mă arunc în gol În doiul măsluit de trei În

Despre berze și oameni Soarele s-a stins Sub aripile răzvrătite ale berzelor Umbra cruntă Îmi răcește sufletul Răstălmăcit de ciocurile Nemărturisite și mult prea umede Nu se mai nasc

Dar din dar Flaut zămislit Din os împărătesc Ademenind harul ceresc Mi-ai prins sufletul în cerc Asemenea cocorului Îndrăgostit Și neînchipuit de alb Abia atins de gând Osul

Nichitaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu, Nichita nu a murit S-a prins în roata fără de căruță și ne-a strâns pe toți ocolind pământul în șapte zile într-un singur zâmbet de înger blond

Despre iarbă De ce e verde iarba? Pentru ca noi să-ntinerim De ce nu-i roșie iarba? Ar însemna să pătimim De ce e plânsă iarba-n zori? Din castă dragoste de flori De ce îngălbenește

Cușca fără gratii Mă-nvârt în cușca fără gratii și mă izbesc de vene triste și de reproșuri mă izbesc Din coardele vocale întins-am nesfârșite vâsle Înaintez semnând cu furculița

Despre pietre și păsări Piatra a țipat Iar păsările Și-au dăruit penele Pieilor roșii Gelozia albilor A văduvit lumea De magia numelor Piatra a lăcrimat Iar păsările Și-au

Cromatism Timpul roz mă părăsește-ncet Cu ochi tăciune de ascet privesc la steaua căzătoare și mă cufund ușor-ușor de dor alb-negru de fior în sexul moale-al rozelor Sărată vocea gri

Trăire Demult Am auzit o rugăciune Rostită de un mut Era ca o naștere a

Mantră Prin ochiul tău stâng Mi-am revăzut copilăria Vocea bunicii mă însoțea pretutindeni Ai să-ntâlnești cândva o fată – îmi spunea Ochii ei verzi ca două stele Te vor ocroti Pentru ca

Gravură Lui Marcel Chirnoagă Sunetul sticlos mi-a sângerat auzul Picăturile sacadate Lovesc timpanul miilor de trecători Îngenunchiați De rezonanța roșie a ecoului Vocile

Puzzle M-am prins cu gândul de un fir de iarbă Pe al cărei miros m-am lenevit Verde ca o privire îndrăgostită Fluturii se-ating la Baba Oarba Mișcându-mi asul din ursită Ce primăvară

Întâmplare Nepăsător am călcat pe-o scoică vie Care oftând de durere mi-a șoptit In călcâi: - Ea înca te așteaptă în adâncuri. Și pescărușii strigau de sus la mine: - Du-te! Valurile se

Cugetare În timp ce oamenii se cred Stăpânii universului întreg Iarba alege ploaia Pasărea-cerul Piatra-sculptorul Sunetul-muzicianul Moartea-râsul de pe urmă

Vocea -Ce dorești? -Un cal și o lumină -Ia praful de pe aripa fluturelui vei fi cel mai frumos vei fi -Un cal și o lumină -Căldura

Patriotică Au început să cadă Stele spadă Peste faptele puține Colinda astăzi o rușine De unde salbe De flori dalbe Blestemul se rostea În ritmuri de manea Sub ochii eminești Iar cu

Botez ffffffflaut! vănt și ursitoare vânt și ursitoare ffffffflaut! al treilea ochi argint lăcrimează ursind și iar ursind ffffffflaut! părinți de strajă semn și nimb ursind și iar

Doina Doinei Rotaru Doooinaaaa Trestiile șuieră La porțile visului Dooinaaaa Nimeni n-a-ndrăznit Să privească prin douăzeci și patru de vitralii Nici ceasul mult prea

Þipuritură Frunză verde muguraș Voi cânta din fluieraș Pân - din strugure strivit Va țâșni sânge sfințit. Ne-om ruga ne-om prosterna Și prin cântec vom striga Cu țimbale și cu

Accident O umbră mi-a atins ușor privirea În zbor Ademenindu-mă Strigătul ascuns în ochelarii unei fetițe S-a opacizat pe

Incandescență Întins peste aurul fierbinte al țărmului Pipăi cu gândul bântuit de raze Unduirea algelor Ca pe o lascivă siluetă acoperită Doar cu căldura aerului Acolo în adâncuri