Ion Bogdan Stefanescu

Iubindu liniuță vă Iubindu-vă am țintuit al vremii ceas Mușcându-i limbile tăioase Ca semn de bun rămas Și soarele și-ascunde raza-nsângerată Sub straniul chip al lunei - Ca semn de bun

A douăsprezecea noapte - Dumnezeu veghează? - În lăuntru! -De ce mor copiii? - Ca să ne vegheze! -Iubirea e îngrozitor de roșie! - Lacrimile mult prea

Inima mea Inima mea roșie plânge cuvinte Durere de granit zbaterea fierbinte A sinelui ce zbiară ca ieșit din minți La cerul greu de stele și lacrimi dulci de sfinți. Inima mea plânge

Poveste de amor Într-o noapte deflorată De a zorilor roz șoaptă M-am lăsat vrăjit de-o damă Cu sâni mari de bună seamă Ne-am privit ne-am mirosit Inima mi-a înflorit Prins în dâra de

Pe un peron… Pe un peron uitat de păsări, cu vânt împietrit și lumină leneșă ți-am zărit umbra la început – suavă apoi – neclintită Nici sunetul roților arzânde n-a mișcat-o Îmi cumpăr

Piatra filosofală Ascultă cu sfințenie tăcerea pietrei. Oprește-ți inima ce bate Dangăt de plumb Căci zvonul de departe În piatră ascuns E aura purtată De tine Călător pe marea

Despre piatră și oameni Pietrele sunt reci Pietrele sunt fierbinți Pietrele nu au suflet De aceea memoria milenară A pietrelor Păstrează toate secretele lumii Piatra nu se

Clipa de verde crud Dintre copaci O frunză m-a-ntrebat Ce ai să faci Cu-atâta verde Din sânul roz Cald strecurat Ca să te dezmeirde Am să mă las Cu trupul înfrunzit De verde

O dă clasei muncitoare se dedică alegerilor sfârșitului și începutului de mileniu Vorba aleasă mângâie sufletul Precum haina umbletul Invidia se naște imediat În trupul greu și

Lacrima din vis peste tâmpla muntelui noaptea albastră ca un ochi s-a așezat cu greutatea stelei s-ațină visul descărnat din pleoapa zimbrului cruțat de lacrima destinului plânsul

Perpetuum mobile Pe mine m-am privit Părere Din blând și cast miros de mere Născându-mă cu plete De topaz La tine am visat Ivire Cu licăr verde din privire Spălându-mă alene Pe

Negru alb alb rece și mut un singur punct negru străpuns de cuvinte cu ritm sacadat... \"te iu - besc\" și albul dilatat a încremenit ca un iceberg... \"mult de tot\" \"îngrozitor de

Jocul vieții și al morții Am întins lumina până când s-a rupt În mii de raze ascuțite Albe, roșii, albastre, violet Și dureroase Sângele răstignit A țipat Plesnind coaja de

De două ori gând Plâng Cu maci crescuți din umăr stâng Zbor Prin ochi adulmecat de dor Când păsări se frâng De greul din nor Când anii

Fanar cu brațe de cleștar Am coborât adânc în noapte Cu gândul înmuiat de șoapte Orașul cald e plin de fete Nu am un sfanț - nu am regrete E timpul să mă las de sâni purtat Să mă cufund

Legea junglei inima leului bate-n pieptul junglei ritmuri ancestrale care purtate de vânt printre frunzele fierbinți pătrund în sufletul vânătorului sinucigaș

Lecția de sexologie s-a anunțat sfârșitul lumii toți oamenii s-au năpustit să facă sex unii mai circumspecți au practicat sexul protejat restul…Dumnezeu cu mila n-ați știut? pietrele sunt

Complexul lui Oedip Ce rece lacrima dimineții Peste mirosul verde crud al vieții De parcă n-aș mai muri niciodată De parcă visul visător Nepăsător de-al clipei zbor Ar plânge lacrimi

Dincolo de linie Potcoave reci și nemiloaase galopau în inima mea îmbujorând copacii și zborul păsărilor călătoare Au zăbovit un timp pentru a zgâria în sarea încrețită pe dorul de

De dragoste mi-am prins sufletul în palme oferindu-l celor mulți și hulpavi au mușcat cu dinți negri îmbătrânindu-l și degetele mi le-au mușcat pănă la cot sângele țipa de

Clipa de albastru Am debarcat cu inima strânsă Pamântul era prea uscat Iar aerul mirosea a țărână Unde să găsesc arbore cu frunze albastre Doar țipătul păsării hăituite În fierbințeala

Despre dragoste Dintr-un fir de lumină Furat zilei de naștere Am înălțat zmeul Ciuruit de strigătul - praștie Din înalt ne-a privit Pe amândoi Cu zâmbetul colorat Suntem două furnici Cu

Despre flori De ce florile nu se încruntă Când ne privesc sufletele cenușii Când ne ating miasma trupurilor Liniștea din privirea lor Răstignește sângele La răscruce de drumuri Unde

În alb și roșu La voi cum e? La mine, mai întâi se așterne albul o liniște rece, cu păsări fără glasuri și câini zgribuliți privindu-și tristetea în apa înghețată apoi caii cu nări